• Oferta de răscumpărare se va realiza la preţul de 1,39 lei/acţiune, cu 10% peste cel de ieri
• Discount de tranzacţionare între cotaţia din piaţă şi VUAN de 26%
Acţiunile Fondul Proprietatea (FP) au urcat astăzi la un maxim istoric de 1,28 lei, după ce Fondul a anunţat că oferta publică de cumpărare pentru cel mult 200 milioane de titluri proprii, echivalentul a 2,62% din capitalul social, se va realiza la 1,39 lei, cu 10,76% peste preţul de închidere de ieri.
Operaţiunea de piaţă va se derula între 29 ianuarie şi 4 martie, atât la Bursa de Valori Bucureşti cât şi la cea din Londra, unde sunt listate Certificate Globale de Depozit (GDR-uri) ale Fondului, achiziţiile urmând să se realizeze în acest caz la un preţ în dolari americani echivalent cu 69,5 lei pentru un GDR.
Tranzacţiile fac parte din cel de-al unsprezecelea program de răscumpărare de acţiuni FP, aprobat în luna noiembrie a anului trecut. Atunci, acţionarii Fondului au dat undă verde pentru achiziţia a maxim 800 milioane de titluri proprii, în acest an, la preţuri situate între 0,2 lei şi 2 lei.
Oferta urmează să fie intermediată de Swiss Capital şi Auerbach Grayson, societate care este autorizată şi reglementată de Autoritatea de Conduită Financiară din Regatul Unit.
Programele de răscumpărări realizate de Fondul Proprietatea au dret scop creşterea preţului acţiunii FP pentru reducerea discount-ul dintre cotaţie şi Valoarea Unitară a Activului Net (VUAN) care acum se situează la circa 26%, peste obiectivul de 15% avut de Franklin Templeton Investment Management, administratorul fondului de investiţii.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.01.2020, 09:31)
Oferta este mica totusi (se adreseaza numai pentru 2,6% din volumul total de actiuni).
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.01.2020, 09:54)
Asta inseamna ca suprasubscrierea va fi mare. La cealalta a fost de 31 de ori.