Fondurile de pensii preferă instrumentele cu venit fix

C.P.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 18 octombrie 2010

5,11 milioane de persoane erau înregistrate la fondurile de pensii administrate privat - Pilonul II, la 30 septembrie 2010.

5,11 milioane de persoane erau înregistrate la fondurile de pensii administrate privat - Pilonul II, la 30 septembrie 2010.

Piaţa pensiilor private din Româ-nia a continuat să înregistreze şi în trimestrul al treilea creşteri, dar aces-tea au fost semnificativ mai mici decât cele din 2009 şi din prima parte a acestui an, în contextul intern şi internaţional, marcat de efectele crizei financiare, potrivit buletinului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

Valoarea activelor nete deţinute de cele nouă fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II) se ridica, în septembrie 2010, la 3,88 miliarde de lei (911 de milioane de euro) în creştere cu 62,9% faţă de decembrie 2009 şi de 1,9 ori faţă de septembrie 2009. În portofoliile fondurilor de pensii administrate privat se regăsesc preponderent instrumente cu venit fix, în mod special titluri de stat (în proporţie de 64,3%), această tendinţă fiind înregistrată încă de la începutul funcţionării sistemului.

În condiţiile unei cote de contribuţie de 2,5% din venitul brut realizat, în luna septembrie 2010 au fost virate către fondurile de pensii administrate privat 131,8 milioane de lei (30,9 milioane de euro), în scădere cu 2,8% faţă de luna precedentă, dar în creştere faţă de 2009, cu 23,0% faţă de decembrie şi cu 20,5% faţă de septembrie, potrivit comunicatului CSSPP.

La 30 septembrie 2010, 5,11 milioane de persoane erau înregistrate la fondurile de pensii administrate privat - Pilonul II, în creştere cu 4% faţă de decembrie 2009 şi cu 5,6% faţă de septembrie 2009.

La finalul trimestrului al treilea 2010, pe Pilonul III - fonduri private facultative - funcţionau 13 fon-duri de pensii administrate de zece administratori. Fondurile de pensii facultative deţineau, la 30 septembrie 2010, active nete în valoare de 297,6 milioane de lei (69,8 de milioane de euro). Comparativ cu decembrie 2009, activele nete au crescut cu 45,8%, iar faţă de septembrie 2009 cu 72,4%.

Similar Pilonului II, în trimestrul III 2010, structura portofoliilor fondurilor de pensii facultative a fost caracterizată de investiţii preponderent în instrumente cu venit fix, în mod special titluri de stat (66,3%), păstrând tendinţa înregistrată încă de la începutul funcţionării sistemului. La sfârşitul trimestrului III 2010, 93,3% din activele fondurilor de pensii facultative erau plasate în ţară, iar restul de 6,7% erau investiţii externe.

La finalul lunii septembrie, numărul participanţilor la fondurile de pensii facultative era de 211.800 de persoane cu 13,2% mai mult faţă de decembrie 2009 şi de 18,4 ori faţă de septembrie 2009.

Majorări de capital de 85 milioane de lei, pe piaţa pensiilor private

Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a autorizat, în primele nouă luni, majorări de capital social de 85 milioane de lei, din care 39,3 milioane de lei în luna septembrie, la BCR Pensii, ING Asigurări de Viaţă şi Aviva Asigurări de Viaţă, potrivit datelor instituţiei, citate de Mediafax.

În cazul BCR Pensii, administratorul şi-a majorat capitalul social cu 3,8 milioane de lei, la 182,8 milioane de lei, în urma unei decizii a acţionarilor din luna iulie.

BCR Pensii este prezentă atât pe segmentul pensiilor private obligatorii (Pilonul II), cât şi pe cel al pensiilor facultative (Pilonul III).

La ING Asigurări de Viaţă, cel mai mare jucător pe Pilonul III, infuzia de capital a fost de opt milioane de lei, la 77,39 milioane de lei, operaţiunea fiind hotărâtă de acţionari în luna mai.

O lună mai târziu, acţionarii Aviva Asigurări de Viaţă au decis efectuarea unei majorări de 27,49 milioane de lei, la 193,12 milioane de lei. Societatea controla, la finele lunii septembrie, aproape 5% din piaţa pensiilor facultative, cotă calculată în funcţie de numărul participanţilor la Pilonul III, dintr-un total de 211.800 persoane. (F.A.)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9711
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4799
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2926
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8959
Gram de aur (XAU)Gram de aur362.4717

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb