Fondurile de pensii private obligatorii aveau, în august, active de peste 86 miliarde de lei, în creştere cu 25,85%

G.U.
Macroeconomie / 19 septembrie 2021

Fondurile de pensii private obligatorii aveau, în august, active de peste 86 miliarde de lei, în creştere cu 25,85%

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 86,261 miliarde de lei, la 31 august 2021, în creştere cu 25,85% faţă de nivelul existent la 31 august 2020, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), transmite Agerpres.

Titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 52,85 miliarde de lei, respectiv 61,27%. Pe locul doi de aflau acţiunile, cu 21,053 miliarde de lei (24,41%). Obligaţiunile corporative se situau pe locul al treilea din acest punct de vedere, cu 4,971 miliarde de lei, respectiv 5,76% din totalul activelor.

Conform datelor ASF, valoarea activului total al fondurilor de pensii de la Pilonul II era de 86,261 miliarde de lei, în august 2021, iar valoarea activului net era de 86,210 miliarde de lei.

Fondurile de pensii private obligatorii aveau 7,722 milioane de participanţi. Conform datelor ASF, de la începutul colectării în sistem au fost virate contribuţii pentru 7,617 milioane de participanţi.

În luna iunie 2021, au fost virate contribuţii pentru 4,047 milioane de participanţi, iar pentru 3,654 milioane nu au fost virate contribuţii, notează sursa cutată.

Pe pilonul II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life Pensii, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Unele fonduri au unitățile de fond în scădere de la luna la luna. Nu se vede creșterea de 25%.

    sentiment index tocmai atinge cote alarmante.

    fonduri de pensii vor cadea pe termen scurt iar pensiile nu vor mai creste in termeni reali pe o perioada de minim 5 - 7 ani de la inceperea caderii. 

    Sunt si astaz pensii ce au fost prabusite fata de cotatia din trecut in nominal si nu au revenit la cotatiile trecute (in functie de industrii / profesii). 

    semnat comenturi "cretine" 

    Pai ce'ai facut mai nene, ma? Parca nu mai erau bani de pensii.

    60/40 e 25/65 in RO...

    1. super comentariu , din pacate putin vor intelege ....

    Se va termina cu calculele in urmatorii 2-3 ani.Dupa ce trecem de 60% din PIB, grad de indatorare si cu o criza mondiala inevitabila in urmatorii ani,vor fi nationalizate.

    1. nu chiar!!!

      Te contrazic! 

      Ele chiar incep sa fie ca pondere in piata “privatizate”!!! - pensiile la radacina principala de plata a formelor datorate in sistemul financiar. 

      Pensiile ca pondere in piata stau pe seama umflatii si a platii ratelor periodice la activele financiare (in speta ca pondere la imobiliare, infrastructura, comerciale, investitii, afaceri)... cand ponderea procentuala a acestor plati se prabusesc atunci si pentiile ca pondere in economie se prabusesc (termeni reali). 

      Datoria platita esalonat de noua generatie ce formeaza familii si afaceri plateste yieldul datorat la pensiile batranilor!!! 

      Cand ponderea unei generatii nu va mai avea rate (ca procent mare din populatie) atunci pensiile se prabusesc in termeni reali iar economia interna da impuls sever in migratie forta de munca pentru stimularea de aducere a altor forme noi de capital uman-tehnologic-informational ce va ajuta la generarea de alta datorie noua pe trend (zeci de ani). 

      semnat comenturi “cretine” 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb