Fostul cancelar german, Gerhard Schroeder, declară că Putin vrea o "soluţie negociată la războiul din Ucraina"

V.G.
Internaţional / 3 august 2022

Fostul cancelar german, Gerhard Schroeder, declară că Putin vrea o "soluţie negociată la războiul din Ucraina"

Gerhard Schroeder, fost cancelar german şi prieten al lui Vladimir Putin, a declarat că preşedintele rus îşi doreşte o "soluţie negociată" la războiul din Ucraina şi că acordul privind transporturile de cereale ar putea reprezenta un pas înainte, relatează The Guardian, potrivit News.ro.

"Vestea bună este că Kremlinul doreşte o soluţie negociată", a declarat Schroeder pentru cotidianului săptămânal Stern şi RTL/ntv.

El a adăugat că a avut o întrevedere, săptămâna trecută, la Moscova, cu Putin.

"Un prim succes este acordul pentru cereale, e posibil să poată fi extins încet spre o încetare a focului", a subliniat Schroeder.

Fostul cancelar german a spus că soluţii la probleme cruciale precum cea a Crimeei ar putea fi găsite în timp, "poate nu peste 99 de ani, ca în cazul Hong Kong-ului, ci în timpul generaţiei viitoare".

El a precizat că o alternativă la aderarea la NATO pentru Ucraina ar putea fi neutralitatea armată, precum în cazul Austriei.

Viitorul regiunii Donbas din estul Ucrainei, scena unor lupte aprige, este, însă, mai complicat, a continuat Schroeder.

"Va trebui găsită o soluţie bazată pe modelul cantonal elveţian", a mai spus el, adăugând că ar trebui să se verifice dacă Putin se va întoarce la o "linie de contact" antebelic într-o încetare a focului.

Schroeder, cancelar din 1998 până în 2005, a criticat războiul din Ucraina, dar a refuzat să îl condamne pe liderul rus, pe care îl numeşte încă un prieten apropiat.

Din ce în ce mai mult ironizat în Germania pentru atitudinea sa pro-rusă, Schroeder a fost privat de dreptul său la un birou finanţat din fonduri publice.

Rusia şi Ucraina au încheiat luna trecută un acord în vederea deblocării exporturilor de cereale din porturile Mării Negre, iar prima navă care transportă cereale ucrainene pe pieţele mondiale de la începutului invaziei Moscovei în februarie a ajuns în Turcia în cursul nopţii.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. prima conditie este eliminarea actualei conduceri a ukrainei, a 2-a este neapartenenta la orice organizatie ostila rusiei , a 3-a este armele detinute sa fie cum doreste rusia , daca acestea 3 sint indeplinite ne asezam la masa si diacutam despre impartirea teritoriului ukrainei , daca romania isi joaca bine cartile ne luam inapoi si bucovina si moldova , atentie la populatia rusofona de acolo cum a zis Medvedev , rusia a avur pretext de atac protectia acesteia , a;luzie la ucrainenii stabiliti aici care vorbesc ruseste , ;le place litoralul nostru , litoralul este mai pretios decir ardealul ptr ca este cheia de la inxhisoarea de care vb orban al ungariei si in care zace ,avem o populatie ostila in romania ptr ca vb o limba straina de a noastra pe care i-am lasat sa o invete in mod smintit , asa cum d-zeu se foloseste de satana ptr a-i incerca pe oameni , puterea de la bucureati daca isi iubesta tara ar putea sa se foloseaca de satanistii de la bruxelles ptr a lua puterea ungurilor care sta in limba straina care o vb

    1. Schroeder e doar o sluga, spune ce i-se spune sa spuna.

    O solutie negociata e posibila numai dupa retragerea rusnacilor in granitele de dinainte de 2014.

    Cata incredere poti avea sa stai la masa negocierilor cu ocupantii teroristi?? 

    Ce sa negociem cu teroristii? 

    Despagubirile pentru distrugerile provocate? 

    Ce facem cu mortii ucraineni? 

    Cine plateste pentru crimele de razboi?

    Cine are curaj sa stea la negocieri cu teroristii? 

    Schroeder= tradator de tara!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb