Fostul deputat PDL Florin Anghel a plecat de la DNA Ploieşti

Ioana Dogaru
Anticorupţie / 10 decembrie 2015

Fostul deputat PDL Florin Anghel a plecat de la DNA Ploieşti, joi, după aproape două ore de audieri, el spunând că va mai da declaraţii în faţa procurorilor şi săptămâna viitoare, transmite Mediafax.

Florin Anghel a afirmat, la ieşirea de la DNA Ploieşti, că a dat declaraţii procurorilor şi că va mai face acest lucru şi săptămâna viitoare, fără să precizeze însă calitatea sa în dosarul în care a fost audiat.

La DNA Ploieşti a venit şi Dănuţ Cornea, fost director al Parcului Industrial Plopeni, informează Mediafax.

Tot joi, la sediul instituţiei este aşteptată la audieri şi fiica preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, Andreea Cosma, în calitate de suspect. Aceasta este al treilea membru al familei Cosma cercetat de DNA Ploieşti, transmite sursa citată.

Florin Anghel, care a fost preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Prahova şi deputat PDL, a venit, joi, în jurul orei 11.00, la sediul DNA Ploieşti unde, potrivit unor surse judiciare, a fost citat în calitate de suspect, într-un dosar privind fapte de corupţie.

La intrare, el a declarat jurnaliştilor că nu ştie pentru de ce a fost citat la audieri.

Potrivit unor surse judiciare, Florin Anghel este suspectat de instigare la abuz în serviciu, într-un dosar în care au calitatea de suspecţi şi fiica preşedintelui suspendat al CJ Prahova, Mircea Cosma, dar şi fostul consilier judeţean Dănuţ Cornea.

Conform surselor citate, Dănuţ Cornea este acuzat de abuz în serviciu, iar Andreea Cosma de complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la instigare la abuz în serviciu. În noiembrie 2013, procurorii ploieşteni au început urmărirea penală împotriva Andreei Cosma şi a persoanei juridice Biroul Notarial Public Cosma Andreea pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, existând indicii că în perioada 2012 - 2013 reprezentanţii legali ai contribuabilului B.N.P. Cosma Andreea Ploieşti au depus şi declarat deconturi de TVA ca urmare a unor operaţiuni comerciale derulate cu contribuabili cu comportament fiscal neadecvat asimilat firmelor tip - fantomă.

Potrivit anchetatorilor, în acest dosar este vorba despre vânzarea subevaluată a unor terenuri pe care CJ Prahova le-a primit în urma unui schimb cu Ministerul Apărării, în zona "Ciuperceasca" din judeţul Prahova. Implicarea fiicei şefului CJ Prahova în acest caz constă în faptul că prin biroul notarial al acesteia au avut loc toate tranzacţiile cu terenuri subevaluate.

Într-un raport al Curţii de Conturi Prahova din anul 2010 se arăta că Parcul Industrial Plopeni, la care unic acţionar este Consiliul Judeţean Prahova, a fost prejudiciat cu suma de 4.874.686 euro, în urma unei tranzacţii imobiliare făcute în perioada mai - iunie 2008, tranzacţie în cadrul căreia peste 40 de hectare de teren au fost vândute fără evaluare şi fără licitaţie.

Conform sursei citate, în anul 2008 Parcul Industrial Plopeni a vândut 402.412 metri pătraţi de teren, iar pentru vânzarea acestuia Adunarea Generală a Acţionarilor "a stabilit şi a aprobat preţul de vânzare fără aprobarea acestora şi fără a impune organizarea unor licitaţii publice".

Potrivit raportului Curţii de Conturi de atunci, terenul care a făcut obiectul vânzării a fost preluat, prin HG nr. 118/206.01.2006, de la Ministerul Apărării Naţionale în domeniul public al statului şi în administrarea Consiliului Judeţean cu valoarea de 15 euro/mp. Înainte de a fi vândut, acest teren a fost evaluat la 1,18 euro pentru un metru pătrat, "în condiţiile în care terenul nu s-a degradat", se arăta în raportul Curţii de Conturi.

În documentul citat se mai preciza că "având învedere evoluţia preţurilor imobiliare din acea perioadă, valoarea terenului nu putea să scadă, cel mult ar fi rămas constantă" şi că procesul verbal de constatare a fost înaintat spre cercetare organelor de urmărire penală competente. Terenul, cunoscut în judeţul Prahova sub denumirea "Ciuperceasca", este parţial împădurit şi este situat la mai puţin de 30 de kilometri de Ploieşti, în apropiere de DN1, în zona oraşului prahovean Băicoi.

Potrivit unor surse, cel care fost împuternicit să semneze documente în cadrul acestei tranzacţii a fost fostul director al parcului Industrial Plopeni, Dănuţ Cornea, un apropiat al lui Florin Anghel, care era preşedintele Consiliului Judeţean Prahova în momentul încheierii tranzacţiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb