FOTBAL ŞI BANI Datoriile ne scot din Europa!

O.D.
Ziarul BURSA #Sport / 24 decembrie 2014

Datoriile ne scot din Europa!

Fotbalul autohton a primit o nouă veste proastă la sfârşit de an. UEFA a decis ca CFR Cluj şi Astra Giurgiu să fie sancţionate cu excluderea din cupele europene în următoarele trei sezoane, deoarece înregistrează datorii către alte grupări, angajaţi şi autorităţi. Decizia, una foarte dură, a fost luată de camera de judecată a Corpului de Control Financiar al Cluburilor (CFCB) din cadrul UEFA, dar există o portiţă de salvare în cazul în care toate datoriile sunt achitate în următoarea lună. Având în vedere că din cauza procedurii de insolvenţă Dinamo este de asemenea exclusă din cupele europene, Liga 1 are o mare problemă cu participarea la competiţiile intercluburi organizate de UEFA, mai ales că cele trei cluburi se află în prima parte a clasamentului . CFR Cluj şi Astra Giurgiu pot scăpa de această sancţiune dacă vor face dovada achitării datoriilor până la data de 31 ianuarie 2015. CFR Cluj, echipă care se confruntă cu grave probleme financiare, a primit şi o amendă de 150.000 de euro, în timp ce Astra Giurgiu a fost sancţionată cu 100.000 de euro. Pe 26 septembrie, Corpul de Control Financiar al Cluburilor din cadrul UEFA a decis ca primele de participare în cupele europene să fie blocate în cazul a cinci grupări, între care se numărau şi Astra Giurgiu şi CFR Cluj, acestea fiind monitorizate în continuare. Conform Mediafax, UEFA a precizat atunci că primele au fost blocate deoarece s-a constatat că la data de 30 iunie 2014 cluburile aveau "restanţe financiare importante faţă de alte grupări, faţă de angajaţi şi/sau autorităţi".

Managerul general al Astrei, Narcis Răducan, încercă să-i liniştească pe fanii echipei: "UEFA va lua decizia de a ne exclude din competiţiile europene doar dacă nu vom plăti acele datorii, însă noi suntem liniştiţi. Noi avem de primit de la UEFA pentru participarea în Europa League o sumă dublă de bani faţă de datoriile pe care le avem, aşa că până la 31 ianuarie toate aceste probleme se vor rezolva".

Nu doar cele două formaţii autohtone au fost pedepsite de către forul continental. Lituanienii de la FK Ekranas au fost sancţionaţi cu interzicerea participării în cupele europene pentru următoarele două sezoane şi au fost amendaţi cu 15.000 de euro. Formaţia turcă Bursaspor a fost sancţionată cu neparticiparea în cupele europene în următoarele patru sezoane dacă nu va putea face dovada achitării datoriilor până la 31 ianuarie 2015. De asemenea, turcii au fost amendaţi cu 100.000 de euro, suma care se va înjumătăţi dacă îşi vor achita datoriile.

Având în vedere multiplele probleme de ordin financiar pe care le au echipele din Liga 1, primele două luni ale lui 2015 se anunţă foarte agitate.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb