FOTBAL ŞI BANI Datoriile readuc retrogradarea!

D.N.
Ziarul BURSA #Sport / 26 octombrie 2016

Datoriile readuc retrogradarea!

Conducerea actuală a fotbalului autohton a decis să "schimbe modificarea", astfel că, după o pauză de doi ani, se va reveni la sancţiunea cu retrogradarea directă pentru echipele care acumulează datorii. Se revine la o sancţiune aflată în vigoare până în noiembrie 2014. Dorind să întindă o mână de ajutor cluburilor şi promovarea şi retrogradarea să se facă doar pe criterii sportive, Comitetul Executiv al FRF a eliminat, cu acordul UEFA, la vremea respectivă sancţiunea, înlocuind-o cu depunctarea şi penalizarea financiară. A urmat un adevărat haos, cu echipe condamnate la retrogradare încă înainte de startul competiţiei din cauza faptului că începeau competiţia cu puncte în minus. În plus datoriile se acumulau până când clubul respectiv ajungea în faliment, aşa cum s-a întâmplat în ultimul sezon cu Petrolul Ploieşti. În actuala ediţie de campionat trei echipe au pornit cu minus în dreptul punctelor: ASA Târgu Mureş (- 6), CFR Cluj (- 6), ACS Poli Timişoara (-14). Cum echipele depunctate au atacat decizia Comisiei de Licenţiere la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, calculele au devenit şi mai complicate în condiţiile în care exista posibilitatea ca respectivele echipe să-şi recupereze punctele. Nu ar fi o noutate ca la TAS să fie întoarsă o decizie a unei comisii a FRF sau LPF. Astfel, după 13 etape, la finalul turului sezonului regulat, ASA Târgu Mureş are două puncte şi ACS Poli Timişoara ...zero.

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a decis, la începutul acestei săptămâni, modificarea manualului de licenţiere, astfel că echipele din Liga I care vor acumula datorii către angajaţi sau către bugetul de stat vor fi sancţionate din nou cu retrogradarea. Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat la finalul Comitetului Executiv, că începând cu sezonul 2017-2018 şi cluburile din Liga a II-a vor avea nevoie de licenţă: "Printre noile modificări ale sistemului de licenţiere s-a luat în premieră decizia de a se aplica şi pentru cluburile din Liga a II-a. Apoi, se va reintroduce criteriul financiar pentru cluburile din Liga I, inclusiv un control al datoriilor către bugetul de stat, nu doar către angajaţi, şi acesta va fi urmat ca sancţiune de refuzul de acordare a licenţei. S-a mai introdus de asemenea o verificare a pragului de rentabilitate pentru cluburile de Liga I, astfel încât să nu ai cheltuieli mai mari decât veniturile". În aceste condiţii, cluburile din Liga 1, cu datorii vor ajunge direct în Liga a 3-a, având în vedere că nici în Liga a 2-a nu vor mai fi admise echipe cu datorii. Practic, pentru neîndeplinirea criteriilor de licenţiere aprobate acum pedepsele sunt mult mai dure decât în trecut, dar poate de teamă conducerile cluburilor nu vor mai cheltui mai mult decât îşi permit. Pentru majoritatea cluburilor din Liga a 2-a această decizie va reprezenta punctul final al activităţii. Confruntate cu mari datorii - din actualul sezon cheltuielile de deplasare au devenit mult mai mari, deoarece există o singură serie de Liga a 2-a, cu 20 de echipe - cu probleme de infrastructură, formaţiile din eşalonul doi cu greu vor face faţă criteriilor de licenţiere. Mai puţin de un sfert din cluburile de Liga a 2-a nu înregistrează în acest moment datorii, din fericire acestea nu sunt foarte mari, la nivelul celor din prima divizie. Este cunoscut cazul ultimei clasate din Liga a 2-a, Şoimii Pâncota, care în 13 etape a încasat 90 de goluri şi a marcat unul singur, deoarece din lipsă de fonduri nu a putut alcătui un lot competitiv pentru acest nivel. Formaţia din Pâncota, preluată de un afacerist italian, Angelo Massone, care a falimentat şi pe Ceahlăul Piatra Neamţ, a deplasat la Suceava, la ultima etapă, cu două autoturisme, doar 10 jucători, scorul final, 14-0 pentru gazde, fiind unul mai puţin obişnuit pentru o competiţie serioasă. Acesta nu este singurul exemplu de echipă care nu se descurcă la acest nivel şi alte formaţii din eşalonul doi, confruntate cu probleme financiare, sunt obligate să apeleze la serviciile unor juniori sau a unor jucători de peste 35 de ani, ale căror pretenţii băneşti sunt foarte mici. Pentru multe cluburi licenţierea va redeveni cel mai puternic adversar cu care se vor confrunta în timpul unui sezon.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb