FOTBAL ŞI BANI Eşec pe toată linia!

D.N.
Ziarul BURSA #Sport / 28 noiembrie 2013

Eşec pe toată linia!

Aventura Stelei în actualul sezon al Ligii Campionilor a fost un eşec din punct de vedere sportiv şi al imaginii. Chiar şi din punct de vedere financiar se poate spune acest lucru, cu toate că la club vor ajunge peste 15.000.000 de euro, dar în mod cert s-au pierdut mai multe milioane de euro din cauza unor erori manageriale dar şi a ineficacităţii sportive. Cu doar trei puncte acumulate, din trei meciuri terminate la egalitate, Steaua a încasat de la forul european bonusuri de 1.500.000 de euro, în condiţiile în care pentru o victorie UEFA acordă 1.000.000 euro. Nici încasările din vânzarea de bilete nu s-au ridicat la nivelul aşteptat, aşa cum am anticipat, la meciul de marţi cu Schalke, campioana înregistrând cea mai slabă audienţă la un meci internaţional disputat pe Naţional Arena, doar 19.000 de spectatori fiind prezenţi. Faţă de sezonul trecut interesul publicului este într-o continuă descreştere. Meciul cu Spartak Trnava, din preliminariile UEFA Europa League de anul trecut când în tribune au fost 23.474 de suporteri reprezenta un record negativ, dar în acest sezon Steaua a bătut mai multe astfel de recorduri. Faptul că fanii care îşi cumpăraseră bilete înainte de startul grupelor au decis acum să le vândă chiar şi în pierdere reprezintă un semnal de alarmă pentru conducerea clubului. Clubul a reacţionat deja la această problemă şi prima măsură o reprezintă ieftinirea biletelor pentru meciurile din campionat şi Cupa României.

Egalul cu Schalke a însemnat şi atingerea unei alte borne nedorite. Steaua a egalat recordul de 22 de meciuri fără victorie în Liga Campionilor, deţinut de echipa rusă Spartak Moscova, informează site-ul oficial al UEFA. Ultimul succes al steliştilor în Liga Campionilor s-a înregistrat la 13 septembrie 2006, atunci când s-au impus, în deplasare, cu scorul de 4-1, în faţa echipei Dinamo Kiev. Practic, înaintea meciului cu Chelsea, Steaua nu mai are nicio şansă de calificare în primăvara europeană, frustrarea fiind cu atât mai mare cu cât în ultimele două meciuri echipa a jucat bine, doar ghinionul privând-o de obţinerea a cel puţin unei victorii. Antrenorul Laurenţiu Reghecampf este convins că experienţa de anul acesta poate oferi învăţămintele necesare pentru o campanie de succes în viitorul apropiat: "Am făcut un meci bun, în special în repriza a doua, dar din păcate nu am fost inspiraţi ca să marcăm. Am încercat să jucăm cât mai compact ca să nu le dăm posibilitatea să ne surprindă pe contraatac când pierdeam mingea. Mai avem un meci la Londra şi după aceea vom face o analiză pentru a vedea cum trebuie să arătăm la anul în Liga Campionilor. Sper să câştigăm campionatul şi să ne calificăm în grupe. Jucătorii au căpătat experienţă, şi noi antrenorii la fel, şi cred că vom arăta mai bine. Acest sezon de cupe europene se termină pentru că nu am câştigat meciuri pe care ar fi trebuit să le câştigăm. Cu Basel în Elveţia, 70 de minute în Germania acum pe teren propriu. Cred că trebuie să căpătăm mai multă experienţă, deoarece este o competiţie la un nivel foarte ridicat". Din păcate socotelile tehnico - tactice ale tehnicianului pot fi infirmate de cele financiare. Astfel, sunt şanse mari ca trei dintre jucătorii de bază, Bourceanu, Tătăruşanu şi Gardoş să fie vânduţi în această iarnă, pentru ei existând mai multe oferte din Italia şi Germania, în schimbul lor clubul urmând să încaseze în jur de 10.000.000 de euro.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb