Fotbal şi faliment

19,5 milioane dolari reprezintă cifra datoriilor la stat a cluburilor de fotbal. Dacă nu mă înşel, pînă la 31.03.2005, aceste datorii ar fi trebuit achitate, sub sancţiunea retragerii licenţei de club profesionist de fotbal. Este vorba de o reglementare UEFA, şi nu de legi româneşti. Aşadar, nu este de joacă: cele 2-3 cluburi care ne mai reprezintă în competiţiile europene vor pierde acest drept din vară, dacă nu plătesc, ceea ce, din punct de vedere financiar va fi începutul sfîrşitului, întrucît şi naţionala a pierdut, a treia oară, calificarea la mondiale. Acceptînd ca reală intenţia ANAF de a reglementa problema datoriilor prin executare silită sau faliment, atunci cercul se închide şi pleiada de preşedinţi sau finanţatori autoinventaţi de cluburi de fotbal poate să îşi facă bagajul.

De 15-20 de ani, fotbalul a devenit o mare afacere, funcţi-o-nînd după toate regulile show-biz-ului. Nu îmi propun o analiză a acestei schimbări pe plan social, ci mă rezum la a constata că fiecare club devenit profesionist s-a transformat într-o întreprindere aducătoare de profit sau pierdere. Unele cluburi au devenit atît de profitabile încît au fost cotate la bursa de valori. Altele au pierdut, intrînd în faliment. În orice caz, sumele ce se învîrt în această afacere sînt colosale, motiv pentru care statul nu a putut rămîne indiferent, întrucît acolo unde există profit, există şi taxe, iar cei ce nu le plătesc trebuie să suporte rigorile legii.

Desigur, nu este cazul la noi. Cluburile româneşti de fotbal sînt caricaturi de afaceri, aşa cum sînt caricaturi de manageri mulţi dintre patronii din fotbalul românesc. Suprastructura acestui sport este o încrengătură de ipochimeni eternizaţi pe posturi din 1990. Iar infrastructura (stadioane, centre de pregătire, şcoli de fotbal) este la pămînt. Să ne reamintim numai episoadele meciurilor din precedentele calificări pierdute de naţională, pe mocirla sau plaja de pe Naţional, sau de meciurile de cupă europeană din acest an, desfăşurate pe arătura din Ghencea. Cu o astfel de infrastructură este rizibil să pretinzi o luptă cu şanse de cîştig cu Olanda. Peste toate acestea se suprapune veşnica problemă a datoriilor la fisc ale cluburilor de fotbal.

Falimentul cluburilor de fotbal va însemna oare sfîrşitul fotbalului? Nici pomeneală. În realitate, va fi sfîrşitul actualului sistem care a produs caricaturile de care vorbeam mai sus. Şefii de cluburi vor fi eliminaţi din joc, în favoarea unor adevăraţi manageri. Cluburile de fotbal, fie asociaţii sportive, fie societăţi comerciale, vor putea primi o a doua şansă, întrucît efectul cel mai important pentru datornic al procedurilor de insolvenţă este oprirea executărilor silite şi a curgerii penalităţilor. Datornicul va putea încerca o redresare judiciară, sub controlul unui manager de criză şi al creditorilor, dar nici o redresare nu va fi posibilă dacă actualii stăpîni se vor menţine la putere, întrucît creditorii nu vor mai accepta noi aventuri pe acest cîmp înţelenit. Acolo unde nu este posibilă redresarea, activele clubului datornic (inclusiv contractele cu jucătorii) vor putea fi vîndute, urmînd a fi redate circuitului economic şi sportiv. Acesta ar putea fi un nou început şi, dacă tot vorbim de aşa ceva, poate că nu ar fi rău dacă s-ar începe cu şcoli de fotbal, terenuri adevărate, stadioane îngrijite şi sigure (spun Doamne fereşte, dar stadionul Rapid este cel mai bun loc din România pentru atac terorist sau pentru incendiu provocat; am constatat personal acest lucru la România-Finlanda; poate că n-ar fi rău să se informeze la faţa locului şi SRI). Facilităţi de la stat ar putea fi orientate către acest domeniu, şi nu către păsuirea de la plata datoriilor fiscale a actualilor conducători de cluburi.

Un nou început în fotbal va atrage cu siguranţă investiţii masive, întrucît fotbalul - spun un truism - este un fenomen social.

Personal visez să merg la o partidă de fotbal Steaua - Dinamo fără să mă tem că locul meu, cumpărat, este ocupat deja de altcineva. Vreau să merg la fotbal ca la teatru. Ca în Olanda sau în Anglia.