FOTBAL ŞI PANDEMIE Pierderi de miliarde pentru marile cluburi

O.D.
Ziarul BURSA #Sport / 27 ianuarie 2021

Pierderi de miliarde pentru marile cluburi

Criza sanitară a diminuat mult câştigurile cluburilor de fotbal, iar pentru multe dintre ele, până la o revizuire a contractelor jucătorilor, cheltuielile au rămas la acelaşi nivel.

Pierderile sunt cu atât ai mari cu cât clubul este unul cu un buget mai mare. Principalele cluburi de fotbal din Europa s-ar putea confrunta cu o diminuarea a veniturilor cu aproximativ două miliarde de euro până la finalul sezonului 2020-2021 din cauza pandemiei de COVID-19, arată un raport al firmei de consultanţă Deloitte.

Documentul precizează că această cifră include veniturile pierdute în sezonul 2019-2020, când primele 20 de cluburi de fotbal europene au realizat venituri combinate de 8,2 miliarde de euro, în scădere cu 12% comparativ cu sezonul anterior. Reducerea cu 1,1 miliarde de euro a veniturilor a fost cauzată, în principal, de amânarea veniturilor din drepturile de televizare pentru anul financiar care se încheie în 2021, în condiţiile în care toate marile campionate au fost practic paralizate în luna martie a anului trecut din cauza pandemiei.

În condiţiile în care majoritatea partidelor de fotbal se joacă fără spectatori începând din luna iunie, încasările din vânzările de bilete la meciurile marilor cluburi de fotbal din Europa este posibil să rămână apropiate de zero până la finele sezonului 2020-2021. "Veniturile din zilele de meci sunt cruciale pentru modelul de business al cluburilor şi ajută la stimularea altor venituri", spune Dan Jones, partener la Deloitte. "Mărimea finală a impactului financiar al pandemiei asupra fotbalului va depinde, în mare măsură, de timpul şi amploarea revenirii fanilor", adaugă Dan Jones. Clasamentul veniturilor marilor cluburi de fotbal europene în sezonul 2019-2020, elaborat de Deloitte, nu prezintă modificări substanţiale comparativ au anii anterior, în condiţiile în care pe primul loc este Barcelona cu venituri anuale de 715,1 milioane de euro. Cu toate acestea, clubul catalan a suferit a doua cea mai mare scădere a veniturilor din cluburile de top, în condiţiile în care în sezonul 2018-2019 a avut un an record, fiind primul club care a depăşit pragul de 800 milioane de euro venituri într-un an. Real Madrid a înregistrat în sezonul 2019-2020 o creştere de 8% a veniturilor comerciale, până la 714,9 milioane de euro, ceea ce îl plasează pe locul al doilea în top, urmat de Bayern Munchen cu venituri de 634,1 milioane de euro. Marile cluburi au început să reducă contractele jucătorilor începând cu sezonul 2020-2021.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb