FP a obţinut la 11 luni profit de 793 milioane lei

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 16 decembrie 2015

Fondul Proprietatea (FP) a obţinut în primele 11 luni un profit de 793 milioane de lei (178,4 milioane de euro), în scădere cu 21,6% de la nivelul record de 1,01 miliarde de lei (228 milioane de euro) din primele 11 luni ale anului trecut, când a vândut o parte mai mare a activelor din portofoliu.

Faţă de primele zece luni, când se situa la 798,2 milioane de lei, profitul a scăzut cu mai puţin de 1%.

În intervalul ianuarie-noiembrie al acestui an, Fondul a vândut doar o parte din deţinerea de la Romgaz (SNG), în timp ce pe parcursul anului trecut a vândut integral participaţiile deţinute la Erste Group Bank (EBS), Raiffeisen Bank, Resib (RESI), Turdapan (TUSB), Transelectrica (TEL), Transilvania-Com şi Severnav (SEVE), precum şi parţial din deţinerile la Romgaz, Oil Terminal (OIL) şi Primcom, potrivit Mediafax.

Administratorul de fond a vândut, în luna octombrie, printr-un plasament privat accelerat, 4,15% din acţiunile Romgaz, mai mult decât intenţiona iniţial, pentru 456 milioane lei (103,1 milioane euro), cu un discount de 6,8% faţă de preţul din piaţă. După tranzacţie, Fondul a rămas cu 5,84% din acţiunile Romgaz.

De asemenea, FP a vândut în acest an şi participaţii deţinute la câteva companii care s-au delistat de pe Rasdaq în contextul desfiinţării pieţei, dar şi o deţinere foarte redusă la LukOil Petrotel, fără impact semnificativ asupra rezultatelor financiare ale companiei.

Valoarea activului net s-a situat la 11,61 miliarde de lei la finele lunii noiembrie, în scădere cu 2,7% comparativ cu 11,93 miliarde de lei în octombrie şi cu 17% raportat la 13,98 miliarde de lei în noiembrie anul trecut.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb