FP vrea un dividend mai mare din profitul Conpet

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 17 aprilie 2014

FP vrea un dividend mai mare din profitul Conpet

FP propune acţionarilor Conpet distribuirea unui dividend mai mare din câştigul obţinut în 2013, precum şi alocarea unor dividende suplimentare, în sumă de 70 milioane lei, din rezervele constituite din profitul anilor precedenţi şi din surplusul realizat din rezerve din reevaluare.

Astfel, Fondul Proprietatea propune ca acţionarii Conpet (COTE) să primească un dividend brut de 3,8131 lei din profitul înregistrat în 2013, cu 11,76% mai mare faţă de cel propus de administratori. Valoarea dividendelor ar însuma 33,01 milioane lei.

Administratorii au propus acţionarilor distribuirea unui dividend de 3,4118 lei, în valoare de 29,5 milioane lei (6,6 milioane euro), cu puţin peste cele alocate anul trecut.

Compania a înregistrat anul trecut un profit de 34,77 milioane lei (7,86 milioane euro).

Totodată, FP solicită distribuirea sumei de 40 milioane lei sub formă de dividende, fonduri provenite din rezervele distribuibile reprezentând "alte rezerve din profitul net al anilor precedenţi". Acţionarilor le-ar reveni un dividend brut de 4,6202 lei pe acţiune, acesta urmând să fie cumulat cu cel distribuit din profitul pe 2013.

Fondul mai solicită şi acordarea unor dividende în sumă de 30 milioane lei din rezultatul reportat reprezentând "surplus realizat din rezerve din reevaluare", potrivit convocatorului AGA completat de FP, citat de Mediafax. Din aceste fonduri, acţionarii au putea primi un dividend brut de 3,4651 lei/acţiune, urmând ca şi acesta să fie cumulat cu dividendul aferent profitului din 2013.

Propunerile de dividend vor fi discutate de acţionari într-o AGA programată pentru 29 aprilie.

Conpet operează sistemul naţional de transport al produselor petroliere şi este controlată de stat, prin Ministerul Economiei, care deţine 58,72% din acţiuni. Fondul Proprietatea are 29,7% din titluri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb