Francul elveţian - la cel mai ridicat curs faţă de euro, din ultimii aproape zece ani

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 6 august

Francul elveţian - la cel mai ridicat curs faţă de euro, din ultimii aproape zece ani

English Version

Francul elveţian a ajuns, ieri, la cel mai ridicat nivel faţă de euro, din ultimii aproape zece ani, în contextul turbulenţelor de pe pieţele financiare, pe fondul temerilor privind o posibilă recesiune în SUA şi al tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu, care au atras investitorii spre moneda de refugiu, transmite Reuters, conform Agerpres.

Francul s-a apreciat cu aproximativ 3,5% faţă de euro de miercurea trecută, când Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut nemodificate dobânzile. Ieri, moneda Elveţiei se tranzacţiona la 1,0856 euro, cel mai ridicat nivel din ianuarie 2015, când Banca Naţională a Elveţiei (SNB) a eliminat pragul de 1,20 franci pentru un euro.

Un purtător de cuvânt al SNB a refuzat să comenteze aprecierea francului sau dacă Banca Naţională a Elveţiei ar putea interveni pe piaţă pentru a stopa aprecierea monedei.

Anul acesta, SNB a redus de două ori dobânzile, pe fondul temerilor producătorilor elveţieni că aprecierea francului pune presiune pe exporturile lor cheie.

Maxime Botteron, economist la UBS, afirma recent că atunci când SNB reduce dobânzile, aprecierea francului elveţian poate determina SBB să achiziţioneze valută.

Totuşi, dacă oficialii sunt serios îngrijoraţi de aprecierea francului, SNB poate reduce rata dobânzii, care în prezent se situează la 1,25%. "Prin urmare, achiziţiile de valută vor fi probabil limitate", a adăugat Botteron.

Profit semestrial record pentru Banca Elveţiei

Banca Naţională a Elveţiei a raportat, la data de 31 iulie, cel mai mare profit semestrial de la înfiinţarea sa, în urmă cu 117 ani, câştigurile din primele trei luni ale anului compensând pierderile din trimestrul doi din 2024, conform Reuters. Profitul de 56,8 miliarde de franci elveţieni (64,48 miliarde de dolari) din primul semestru din 2024 vine în urma evoluţiilor pieţelor bursiere, a dividendelor şi a dobânzilor realizate de SNB de pe urma investiţiilor de 740 miliarde de franci elveţieni în bonduri şi acţiuni, inclusiv participaţiile deţinute la giganţii americani Nvidia Corporation şi Apple Inc.

De asemenea, profiturile au fost sprijinite de deprecierea francului elveţian la începutul anului, care a dus la majorarea valorii câştigurilor obţinute de SNB în afara ţării, când sunt convertite în franci elveţieni. Deţinerile de aur i-au adus Băncii Naţionale a Elveţiei un câştig de 12,2 miliarde de franci elveţieni, în condiţiile în care preţul metalului galben a crescut cu 20% anul acesta, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu. SNB deţine 1.040 tone de aur.

Dar, în trimestrul al doilea, din 2024 SNB a raportat pierderi de două miliarde de franci, pe fondul scăderii preţurilor bondurilor şi al aprecierii monedei elveţiene.

Poziţiile în franci elveţieni ale SNB i-au provocat instituţiei pierderi de 4,5 miliarde de franci elveţieni în primul semestru din 2024, în principal pentru că aceasta a trebuit să plătească dobânzi pentru depozitele băncilor comerciale.

"Rezultatele financiare ale SNB depind în mare măsură de evoluţiile de pe pieţele bursiere, valutare, de capital şi de cotaţia aurului. Fluctuaţii semnificative sunt prin urmare aşteptate", se arată într-un comunicat al instituţiei.

Economistul UBS Florian Germanier a explicat că aprecierea monedei naţionale ar putea afecta rezultatele SNB în următoarele luni.

"Ne aşteptăm la aprecierea francului elveţian, deoarece alte bănci centrale au redus dobânzile, iar tensiunile din Orientul Mijlociu sporesc cererea de active sigure, evoluţii care vor influenţa semnificativ rezultatele SNB în următoarele luni", a declarat Germanier.

Din punct de vedere legal, SNB are statutul unei corporaţii în care majoritatea acţiunilor sunt deţinute de Guvernul federal elveţian şi cele 26 de cantoane. Există, de asemenea, aproximativ 2.000 de investitori privaţi care primesc dividende, dar care beneficiază de drepturi de vot extrem de limitate.

În luna iunie, Guvernul elveţian a anunţat că viitorul preşedinte al SNB, Martin Schlegel, îşi va prelua atribuţiile la 1 octombrie, potrivit Bloomberg. Economist în vârstă de 47 de ani, Martin Schlegel îl va înlocui până în 2027 pe Thomas Jordan, care va demisiona la 30 septembrie. Schlegel, care în prezent este vicepreşedintele SNB, a subliniat angajamentul său faţă de mandatul Băncii Naţionale a Elveţiei de asigurare a stabilităţii preţurilor, definit ca o rată a inflaţiei de 0-2%.

"Ne vom asigura la SNB că preţurile rămân stabile, că nu va exista o inflaţie ridicată, dar nici deflaţie. Stabilitatea preţurilor este benefică întregii ţări, oferă siguranţă companiilor şi protejează gospodăriile şi populaţia de pierderea puterii de cumpărare", le-a spus Schlegel jurnaliştilor, la Berna.

Schlegel era văzut ca cel mai probabil candidat, atât din interiorul, cât şi din afara Băncii Naţionale a Elveţiei, unde şi-a început cariera în 2004 şi a fost promovat vicepreşedinte în august 2022. El era perceput ca fiind alegerea preferată a lui Thomas Jordan.

În luna martie, SNB a anunţat că Thomas Jordan va demisiona în septembrie, după mai mult de 12 ani la conducerea instituţiei. Economist educat la Harvard, Thomas Jordan, în vârstă de 61 de ani, este cel mai longeviv preşedinte al Băncii Naţionale a Elveţiei. El a preluat mandatul în ianuarie 2012, într-o perioadă de turbulenţe, provocate de o serie de crize şi de lupta aproape constantă pentru a stopa aprecierea francului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb