FRANŢA: Amplele proteste prevăzute joi împotriva proiectului de reformă a pensiilor trebuie să rămână paşnice

M.C.
Internaţional / 16 ianuarie 2023

Amplele proteste prevăzute joi împotriva proiectului de reformă a pensiilor trebuie să rămână paşnice

Amplele proteste prevăzute să aibă loc joi în Franţa împotriva proiectului de reformă a pensiilor trebuie să rămână paşnice, a atenţionat astăzi liderul celui mai mare sindicat, CFDGT, în perspectiva grevelor şi manifestaţiilor programate şi care ar putea perturba activităţile din ţară, relatează Reuters, conform Agerpres.

Toate sindicatele franceze au anunţat pentru joi o zi de grevă, într-un rar gest de unitate, notează Reuters. Urmează să ia parte la acţiune lucrători din sectoare cheie ca energia, transporturile publice, traficul aerian şi instituţii de învăţământ.

Întrebat de Franceinfo câţi francezi este de aşteptat să participe la proteste, secretarul general al CFDT (Confederaţia Democrată a Muncii), Laurent Berger, a răspuns că nu doreşte să anunţe o cifră în prealabil, dar "trebuie să iasă în stradă cât mai mulţi oameni şi în mod paşnic".

Acesta a reiterat că sindicatul său nu va sprijini niciodată creşterea vârstei de pensionare, amintind în schimb că, spre deosebire de poziţia dură a CGT (Confederaţia Generală a Muncii), CFDT nu a cerut blocarea de sectoare sensibile cum sunt rafinăriile sau prelungirea grevelor după ziua de joi.

"Va fi o zi de mobilizare pe 19, iar seara va avea loc o şedinţă intersindicală pentru a examina cum să se meargă mai departe", a menţionat Berger.

Ministrul francez al muncii, Olivier Dussopt, a admis în ce-l priveşte că se aşteaptă ca la acţiune să ia parte un număr mare de oameni.

"Este dreptul lor. Sper că acest lucru nu va duce la un blocaj al ţării, pentru că mulţi oameni vor să continue lucrul", a afirmat duminică ministrul.

La rândul său, şefa guvernului francez, Elisabeth Borne, a declarat în weekend că executivul se va mobiliza pe deplin pentru a-i convinge pe francezi că reforma este "corectă şi permite progresul social".

Conform unui sondaj publicat de Journal du Dimanche şi citat de agenţia EFE, circa 68% dintre francezi se opun proiectului guvernamental privind reforma pensiilor, faţă de 32% care o susţin. Opoziţia este mai mare (71%) faţă de măsura "vedetă" a proiectului, respectiv prelungirea vârstei minime de pensionare de la 62 la 64 de ani, şi această respingere se evidenţiază în special în cazul celor sub 35 de ani sau al şomerilor.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Oameni organizati, societate civila reala nu manipulata, ca la noi.

    Noua ne tot prezinta "zvonuri" ca am putea iesi la pensie la 70 de ani, ne testeaza dar nu vad nici un protest... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb