Franţa le cere tuturor cetăţenilor săi să părăsească Afganistanul

G.B
Internaţional / 13 iulie 2021

Franţa le cere tuturor cetăţenilor săi să părăsească Afganistanul

Franţa le cere tuturor cetăţenilor săi să părăsească Afganistanul ''din cauza evoluţiei situaţiei de securitate în ţară şi având în vedere perspectivele pe termen scurt'', a anunţat astăzi ambasada Franţei la Kabul într-un comunicat, relatează AFP, citată de Agerpres.

"Guvernul (francez) va organiza un zbor special pe 17 iulie dimineaţă, cu plecare din Kabul, pentru a permite întoarcerea în Franţa a întregii comunităţi franceze" şi "nu va putea avea loc niciun zbor special suplimentar", a continuat ambasada, recomandând "oficial tuturor francezilor să profite de acest zbor special".

Ambasada îi informează pe francezii care doresc "să rămână în Afganistan după 17 iulie, că nu va mai fi în măsură să asigure securitatea plecării".

Aceasta precizează că "echipa ambasadei este la lucru", lăsând să se înţeleagă că reprezentanţa diplomatică rămâne deschisă în perioada imediat următoare. "Continuăm să ne îndeplinim sarcina menţinând, astăzi mai mult ca niciodată, susţinerea noastră pentru Republica Islamică Afganistan", a adăugat ambasada Franţei.

Trupele străine, prezente de 20 de ani în Afganistan în cadrul unei coaliţii conduse de SUA sub egida NATO, au început din mai retragerea lor definitivă din ţară, prevăzută să se încheie până la sfârşitul lui august.

În urma acestei retrageri, talibanii au lansat în ultimele două luni o ofensivă totală împotriva forţelor guvernamentale, în cursul căreia au cucerit mari porţiuni rurale din teritoriul afgan.

Private de cruciala susţinere aeriană americană, forţele afgane nu au opus până acum decât o rezistenţă scăzută şi nu mai controlează decât marile axe şi capitalele provinciale, dintre care unele sunt încercuite.

Insurgenţii au ocupat recent mai multe districte din provincii vecine cu Kabulul, suscitând temeri că ar putea ataca chiar capitala şi aeroportul său, singura cale de ieşire din oraş pentru cetăţenii străini.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. doar daca au certificat verde!! altfel sa ramana acolo!!

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb