Franţa şi Italia ratifică aderarea Suediei şi Finlandei la NATO

G.D.
Internaţional / 3 august 2022

Franţa şi Italia ratifică aderarea Suediei şi Finlandei la NATO

Parlamentul francez a ratificat astăzi protocoalele de aderare ale Suediei şi Finlandei la NATO printr-un vot al Adunării Naţionale, după decizia istorică a acestor două ţări de a renunţa la neutralitate ca urmare a invadării Ucrainei de către Rusia, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Deputaţii francezi au adoptat textul cu 209 voturi pentru şi 46 împotriva. Adunarea Naţională (extrema dreaptă) s-a abţinut, în timp ce Franţa Nesupusă (stânga radicală) s-a opus.

Ministrul de externe Catherine Colonna a subliniat "decizia istorică majoră" a Suediei şi Finlandei a căror "neutralitate a fost până acum un principiu cardinal". Acest "punct de cotitură" survine după "răsturnarea reperelor noastre geopolitice" odată cu invazia rusă în Ucraina, recurgerea unei "puteri" la "forţa brută" cu o "violenţă nemaiîntâlnită", "abuzuri, violuri, asasinate şi deportări", a subliniat şefa diplomaţiei franceze. NATO reprezintă "o chestiune de apărare colectivă" şi nu înseamnă "în niciun caz, a fi ofensiv" a amintit Catherine Colonna.

Tot ieri, Camera Deputaţilor din Italia a aprobat un proiect de lege vizând ratificarea aderării Finlandei şi Suediei la NATO, vot salutat de Giorgia Meloni, a cărei formaţiune politică de extremă dreaptă, Fraţii Italiei, este considerată favorită la viitoarele alegeri, informează Reuters.

Camera inferioară a parlamentului italian votat cu 398 de voturi pentru şi 20 împotrivă în favoarea proiectului de lege ce urmează să fie supus acum votului senatorilor.

"În faţa agresiunii ruse împotriva Ucrainei, consolidarea frontului european al Alianţei este un pas important ce poate descuraja noile ameninţări ruse" a declarat Meloni.

Aderarea celor două ţări trebuie să fie ratificată de parlamentele tuturor celor 30 de membri ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord pentru ca acestea să poată beneficia de protecţia articolului 5 din Carta NATO în cazul unui atac.

Turcia ameninţă că va îngheţa procesul de ratificare, acuzând cele două ţări nordice de o atitudine binevoitoare faţă de Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi de aliaţii săi, consideraţi de Ankara organizaţii teroriste.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb