Gigantul petrolier american "ConocoPhillips" şi-a vândut deţinerea la compania mixtă rusă în care era parte alături de "Rosneft", ieşind din această ţară după 25 de ani de activitate, conform Financial Times (FT).
Ieşirea de pe piaţa din Rusia vine la aproximativ cinci ani după ce "ConocoPhillips" şi-a vândut cel mai mare activ pe care îl deţinea integral în această ţară: o participaţie la "LUKoil", pe 9,5 miliarde dolari.
"ConocoPhillips" a rămas astfel cu "Polar Lights" JV din Rusia, după ce a vândut 30% dintr-un alt proiect comun, către partenerul "LUKoil", în 2012.
Totodată, "Rosneft" şi-a înstrăinat deţinerea la "Polar Lights" săptămâna trecută, în cadrul unei afaceri evaluate la circa 150 - 200 de milioane de dolari, conform FT, care citează surse apropiate situaţiei. Societatea mixtă a fost cumpărată de o companie deţinută de familia Hotin din Rusia, mai scrie FT.
Producţia totală a "Polar Lights" JV a fost de 8.200 de barili pe zi anul trecut, care reprezintă 0,5% din cantitatea de 1,5 milioane de barili de echivalent ţiţei pe zi raportată de "ConocoPhillips" în anul respectiv.