FT: Statele Unite cer Ucrainei să oprească atacurile asupra rafinăriilor din Rusia

Călin Rechea
Internaţional / 22 martie

Călin Rechea

Surse anonime din Washington au declarat pentru Financial Times că Statele Unite au cerut Ucrainei să oprească atacurile cu drone asupra rafinăriilor din Rusia, deoarece "riscă să crească preţul global al petrolului şi să provoace represalii".

FT scrie că avertismentele repetate ale autorităţilor americane au fost trimise unor înalţi oficiali din cadrul serviciilor de securitate ale Ucrainei, în condiţiile în care "acestea şi-au extins în mod constant propriile programe de drone pentru a lovi ţinte ruseşti pe uscat, pe mare şi în aer".

Una dintre surse a precizat că administraţia Biden "a devenit tot mai frustrată de atacurile sfidătoare cu drone ucrainene, care au lovit rafinării de petrol, terminale, depozite şi facilităţi de depozitare din vestul Rusiei şi au afectat capacitatea de producţie a petrolului".

Financial Times aminteşte că preţul petrolului a crescut cu aproximativ 15% în acest an, până la circa 85 de dolari pe baril, şi "a dus la creşterea costurilor combustibilului chiar în momentul în care preşedintele american Joe Biden îşi începe campania pentru realegere".

"Aceste atacuri au loc ca urmare a nemulţumirilor tot mai mari de la Kiev faţă de ceea ce se consideră a fi o abordare ambivalentă a Occidentului cu privire la limitarea veniturilor din energie ale Moscovei", mai scrie FT.

Un alt motiv de îngrijorare pentru Washington este reprezentat de represaliile Rusiei în faţa acestor atacuri, care se pot îndrepta împotriva infrastructurii energetice pe care se bazează Occidentul, cum este magistrala CPC (Caspian Pipeline Consortium), prin care petrolul din Kazahstan ajunge pe piaţa globală după ce trece prin Rusia.

"Nu încurajăm şi nu permitem atacuri în interiorul Rusiei", a declarat un purtător de cuvânt al National Security Council de la Casa Albă.

Principalul motiv este de ordin electoral şi plasează Washingtonul într-o lumină deloc favorabilă, pe fondul acuzaţiilor de ipocrizie.

Acestea nu contează prea mult, în condiţiile în care "Biden se confruntă cu o luptă dură pentru realegerea din acest an".

"Nimic nu îngrozeşte mai mult un preşedinte american în exerciţiu decât o creştere a preţurilor la pompă în timpul unui an electoral", a declarat Bob McNally, preşedintele companiei de consultanţă Rapidan Energy şi fost consilier pe probleme de energie la Casa Albă, pentru Financial Times.

Atacurile cu drone ale Ucrainei asupra infrastructurii energetice din Rusia au ca scop principal "împiedicarea aprovizionării cu combustibil a trupelor ruseşti şi de a reduce finanţarea efortului de război al Kremlinului", conform declaraţiilor unui oficial ucrainean pentru FT.

De asemenea, atacurile mai reprezintă şi un "mijloc de a stimula Washingtonul să aprobe pachetul de asistenţă militară în valoare de 60 de miliarde de dolari, blocat în Congres", care este esenţial pentru apărarea Ucrainei, după cum mai subliniază Financial Times.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. anonime adicatelea comunistoide .

    Adica ce ne spune Rechea ca americanilor nu le convine cresterea pretului petrolului:-)?

    1. normal,

      ca totul este despre profit,

      restul propaganda ptr. popor 

    Se demonstrează încă o dată cinismul și ipocrizia cu care americanii au pus paie pe foc în declanșarea acestui război fratricid.

    Totul e acceptabil până la atingerea intereselor meschine ale păpușarilor din umbră. 

    Este vorba doar de gaze și de petrodolar până la urmă. Și de Big Arma. Restul e vrăjeală pentru prostime. Cu apărarea unei țări independente si suverane, a valorilor democratice bla bla bla.

    Trăiască prietenia americană azeră. 

    In capitalism contează numai banii, război război pe acolo un adevărat abator pentru fraieri dar daca acest război declanșat indirect de Deep state ul american devine un război împotriva intereselor americane atunci trebuie oprit, și evident slugile din Ucraina vor face ce le zice stăpânul, râsul curcilor acest război în care ucraina e carne de tun,și rușii sunt carne de tun dar la ei asta nu contează

    1. ce se va intimpla in cazul in care slugile din ucraina NU vor face cum le zice stapanul din America ?

      asa a fost si anii 30 cand hitler se inarma incalcand tratatul de pace de la versailles 1918 .  

      "stapinii " din anglia si franta si america s-au facut ca nu vad atat timp cat armatele lui Hitler mergeau spre est , spre rusia bolsevica a lui stalin ( cehoslovacia , austria , polonia )  

      surpriza a fost in 1940 cand nazistii germanii au intors armele impotriva "stapinilor " si au luat olanda , belgia , danemarca , norvegia si franta  

      si au aruncat in mare " marea " armata a "marii " britaniei ( dunquerke ) 

      asa au creat stapinii din europa si america un monstru care s-a intors impotriva lor  

      dar in afghanistan in anii 80 ?  

      cine l-a creat pe osama bin laden si apoi al=quaeda ?  

      parca americanii CIA i-au dat un miliard de dolari lui bin-laden sa lupte cu armata sovietica  

      si apoi monstrul s-a intors impotriva stapinului  

      si americanii nu s-au invatat minte si l-au creat si pe zelinski cu azov  

      daca miine zelinski inaspreste tonul si le spune la stapinii lui = daca nu ne dati ce vrem ( arme si bani ) vom veni si le vom lua cu forta ?

      sa mai adug si ca lumea araba acuza america si CIA -ul ca au creat "statul islamic " ca sa lupte cu lumea musulmana siita reprezentata de Iran , Irak ,Siria , rebelii Houthi din yemen ( toti siiti ) ? 

      Rușnacia are un pic alte priorități, etnicii federației orcești nu mai suportă regimul kaghebist. :

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb