România este parte a transformărilor din Europa în domeniul pieţelor financiare, iar demersul este fără întoarcere, a spus Mircea Ursache, vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, marţi seară, în cadrul Galei BURSA "Deceniul European din Centenarul României".
Domnia sa a declarat: "Am parcurs împreună cinci din cei zece ani europeni de când s-a constituit cea mai tânără autoritate a statului - Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Unind pieţele financiare nebancare, ASF a parcurs aceşti ani deloc uşori şi deloc uşor, fiind în prezent într-un proces de reconstrucţie a încrederii. Un rol important în acest proces l-a avut media, ziarul BURSA fiind un partener de schimbat idei - am mers pe principiul că dacă amândoi avem câte un măr şi îl schimbăm între noi, vom avea fiecare tot câte un măr, dar dacă fiecare avem câte o idee şi o schimbăm între noi, vom avea fiecare câte două idei".
Potrivit domnului Ursache, schimbările din reconstrucţia ASF au fost necesare după ce România a pierdut suveranitatea economică în asigurări, iar în domeniul pensiilor private a gestionat cu inteligenţă propunerile de diminuare a contribuţiilor.
"Astăzi asigurările, ca şi piaţa de capital, sunt pe drumul în care consumatorii au garanţia predictibilităţii în elaborarea legislaţiei specifice", a spus oficialul ASF, adăugând: "Performanţa pieţei de capital nu ar fi fost posibilă fără toţi agenţii economici prezenţi astăzi (n.r. marţi) în sală la această festivitate de bilanţ organizată de cotidianul BURSA. De altfel, am introdus consultarea largă a pieţei la elaborarea fiecărui proiect de act normativ, lucrând pagină cu pagină împreună. Dar schimbările de atitudine şi comportament în relaţia cu entităţile supravegheate nu au făcut decât să confirme realitatea că nu am putea aprecia lumina dacă nu am fi cunoscut întunericul".
Nici educaţia financiară nu a fost uitată, dar aici avem nevoie de pregătirea tuturor, atât a celor din piaţă, cât şi cei de la nivelul reglementatorului, întrucât reforma umană trebuie să constea în promovarea elitelor pe baza principiilor meritocratice şi nu pe relaţii de interese, afinităţi sau rudenie, a adăugat vicepreşedintele ASF.
Domnia sa a concluzionat: "Numai aceste elite la nivelul entităţilor supravegheate vor asigura punerea exemplară în practică a noilor prevederi europene privind Piaţa unică de capital şi noul mecanism de supraveghere financiară la nivelul ESMA".
1. de cine e supravegheat FP:-)
(mesaj trimis de The Brute în data de 23.11.2017, 04:26)
de ASF Luxembourg. Stiati acest lucru , draga domnule Ursache.Siati ca minunea IFRS la Bursa din Londra a tinut doar o Luna in 2015. Uitati va la reportajul de pe canalul Basel Report avand titlul HOTZ, TANAR, ROMAN in collaborate cu Ziarul Financiar. Desi Florian cu siguranta nu le-ar fi permission o asemenea abordare, contributia dvs ar fi fost revelatoare pentru mesajul transmis
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.11.2017, 12:49)
Vorbe, vorbe, vorbe ... In rest salarii mari, birocratie excesiva si lipsa totala de eficienta!