ZIARUL BURSA

23 noiembrie 2017
Ediţia din 18.12.2024
Gala BURSA "Deceniul european din Centenarul României"

Gala BURSA "Deceniul european din Centenarul României"

Emilia OlescuMedia-Advertising / 23 noiembrie 2017

"Deceniul european din centenarul României" a fost tema Galei BURSA din acest an, în cadrul căreia au fost premiate companii din diverse domenii ce au performat în cei zece ani de după integrarea în Uniunea Europeană (UE). Premianţii au fost desemnaţi prin votul publicului BURSA, care şi-au exprimat opinia şi asupra europarlamentarului ce îi reprezintă. Tot la Gala de marţi seara, ziarul BURSA a acordat distincţii speciale unor personalităţi şi companii cu greutate în economia ţării noastre.

Şi ziarul BURSA a fost premiat, la rândul său, de către compania CEZ, căreia îi mulţumim pentru apreciere şi încredere.

"Reconstrucţia ASF a fost necesară după ce am pierdut suveranitatea economică în asigurări"

GALA BURSA "DECENIUL EUROPEAN DIN CENTENARUL ROMANIEI" / MIRCEA URSACHE, ASF: "Reconstrucţia ASF a fost necesară după ce am pierdut suveranitatea economică în asigurări"

A.A.Media-Advertising / 23 noiembrie 2017

România este parte a transformărilor din Europa în domeniul pieţelor financiare, iar demersul este fără întoarcere, a spus Mircea Ursache, vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, marţi seară, în cadrul Galei BURSA "Deceniul European din Centenarul României".

"Euro poate să fie mâine 4 lei, dacă vrea BNR"

LUCIAN ISAR: "Euro poate să fie mâine 4 lei, dacă vrea BNR"

RAMONA RADUBănci-Asigurări / 23 noiembrie 2017

Cursul euro/leu este manipulat şi/sau administrat de Banca Naţională a României, ne-a declarat, ieri, fostul bancher Lucian Isar. Domnia sa a explicat: "Rezerva este suficient de mare încât cursul de schimb valutar să ajungă, oricând, chiar şi mâine, la 4 lei/euro, şi nu la 4,65 lei/euro, dacă BNR hotărăşte astfel.

Comisia Europeană ne recomandă să utilizăm toate câştigurile pentru reducerea deficitului bugetar

Comisia Europeană ne recomandă să utilizăm toate câştigurile pentru reducerea deficitului bugetar

A.S.Macroeconomie / 23 noiembrie 2017

Comisia Europeană a stabilit că România nu a luat măsuri eficiente în urma recomandării Consiliului din luna iunie şi, în consecinţă, propune Consiliului European să adopte o versiune revizuită a recomandării adresate ţării pentru a-şi corecta abaterea semnificativă de la traiectoria de ajustare în vederea atingerii obiectivului bugetar pe termen mediu, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Creştere fără dezvoltare?!

OPINII Creştere fără dezvoltare?!

Laurenţiu MITRACHEMacroeconomie / 23 noiembrie 2017

Ambiţionat de poziţia de lider WTA a Simonei Halep, primul-ministru al României, asemeni unui antrenor de lot naţional, aduce cu nedisimulată mândrie la cunoştinţa poporului incredibila performanţă a obţinerii medaliei de argint (după China) în competiţia mondială a creşterii economice, justificând trecerea de la stadiul «mioritic» la cel de «tigru al Europei»!

"Ţara noastră depune toate eforturile să devină membru cu drepturi depline al OECD"

MINISTRUL FINANŢELOR PUBLICE, IONUŢ MIŞA: "Ţara noastră depune toate eforturile să devină membru cu drepturi depline al OECD"

F.A.Companii / 23 noiembrie 2017

Ţara noastră depune toate eforturile ca să devină membru cu drepturi depline al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), iar în acest sens vor fi realizate simplificările şi îmbunătăţirile necesare în ceea ce priveşte legislaţia fiscală, a declarat, ieri, ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, citat de Agerpres.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
MACRO NEWSLETTER 23 Noiembrie 2017

MACRO NEWSLETTER 23 Noiembrie 2017

Internaţional / 23 noiembrie 2017

Producţia industrială din Polonia şi-a accelerat creşterea anuală în octombrie 2017, până la 12,3%, de la 4,3% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 5,1%, după un avans de 6% în luna anterioară.

BVB Scăderi pe linie pentru toţi indicii bursei

Andrei IacomiPiaţa de Capital / 23 noiembrie 2017

Sedinţa de tranzacţionare de la mijlocul săptămânii a fost marcată de scăderea tuturor indicilor Bursei de Valori Bucureşti (BVB), în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacţionare de 33,79 milioane de lei (7,27 milioane euro),...

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo