Primăria municipiului Galaţi a anunţat lansarea în licitaţie a unui contract pentru cel de-al doilea proiect ce prevede amenajarea unui parc fotovoltaic în oraş. Este vorba despre un parc fotovoltaic construit pe locul fostei gropi de gunoi, din zona Tirighina. Proiectul va fi realizat cu fonduri europene.
"Parcul fotovoltaic va avea o putere instalată de minim 4 MW cu module fotovoltaice 550Wp; 40 de invertoare de putere unidirecţionale trifazate, putere nominală tensiune alternativă 100 kVA; ansamblu structură de montaj din oţel zincat şi aluminiu pentru montajul modulelor fotovoltaice pe teren; post de transformare în anvelopă din beton; tablouri electrice, reţele electrice de cablu instalaţie de utilizare, instalaţie de legare la pământ, instalaţie electrică curenţi slabi, dispozitive modulare protecţie împotriva supratensiunilor, dotările NPM şi PSI", anunţă Primăria Galaţi.
Centrala electrică fotovoltaică va fi racordată la sistemul energetic naţional. Energia electrică anuală va putea fi folosită pentru a acoperi o parte importantă din consumul necesar pentru asigurarea iluminatului public.
"Suprafaţa ocupată a parcului va fi de 6,2 ha, iar suprafaţa construită - de 2,5 ha", au mai informat reprezentanţii Primăriei Galaţi.
Contractul pentru obiectivul "Amenajare Parc Fotovoltaic Tirighina" are o valoare estimată de 21.063.800 lei, iar ofertele pot fi depuse până pe 18 decembrie 2024.
Primăria municipiului Galaţi a obţinut fondurile necesare în cadrul unui contract semnat cu Ministerul Energiei, în cadrul Programului "Fondul pentru Modernizare", Apelul - "Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entităţi publice".
Amintim că, săptămâna trecută, Primăria Galaţi a lnsat în licitaţie şi un alt proiect ce prevede amenajarea unui parc fotovoltaic ce va fi amplasat pe mai multe blocuri din cartierul Micro 17, în valoarea de peste 5 milioane de lei.
Ana Felea