Compania rusă "Gazprom" a reluat, ieri dimineaţă, livrările de gaze naturale spre Europa, ca urmare a acordului semnat, luni seara, cu "Naftogaz" Ucraina. Amintim că disputa dintre Rusia şi Ucraina cu privire la preţul gazelor a dus la sistarea livrărilor "Gazprom" vreme de aproape două săptămâni.
Compania ucraineană care gestionează conductele de gaz a anunţat că a început să primească gaz din Rusia.
La rândul său, preşedintele ucrainean, Viktor Iuşcenko, l-a informat pe preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, că gazul rusesc a intrat în conductele ucrainene, iar până la sfârşitul zilei de ieri, acesta urma să ajungă la consumatorii europeni. Ungaria anunţase deja, la amiaza zilei, că a primit gaz rusesc.
"Gazprom" şi "Naftogaz" au semnat un contract de livrare şi unul de tranzit al gazului, pe o perioadă de zece ani. Potrivit "Gazprom", faptul că au fost semnate documente separate, a făcut ca livrările de gaz spre Europa nu vor mai fi afectate de eventuale dispute cu Ucraina privind preţul.
Contractul de tranzit prevede ca "Gazprom" să plătească Ucrainei 1,7 dolari pentru mia de metri cubi de gaz transportat pe 100 de kilometri. Începând din 1 ianuarie 2010, tariful de tranzit va ajunge la nivelul pieţei şi va fi calculat pe baza unei formule europene generale. "Gazprom" va exporta până la 120 de miliarde de metri cubi de gaz către Europa, via Ucraina, în 2009.
Contractul de livrare prevede ca Ucraina să plătească preţul european pentru gazele ruseşti, cu o reducere de 20%. Premierul ucrainean, Iulia Timoşenko, a anunţat că, în primul trimestru din 2009, Ucraina va plăti, în medie, pentru gazul rusesc între 230 şi 250 de dolari pe mia de metri cubi.
• Petrolul, sub 33 de dolari barilul
Preţul petrolului brut a scăzut ieri, la New York, sub 33 de dolari barilul, în condiţiile în care aprecierea dolarului a redus cererea pentru plasamente în materii prime. Cotaţia ţiţeiului brut cu livrare în februarie a ajuns la 32,70 dolari la New York Mercantile Exchange, aceasta fiind cu 10,4% mai mică decât la finele săptămânii trecute (piaţa americană a fost închisă luni). Totodată, preţul este cel mai mic înregistrat după data de 19 decembrie.