Probabilitatea intervenţiei Rusiei în Ucraina cu armate regulate este foarte mare, iar situaţia ar putea extinde conflictul în regiune, ţara noastră nefiind exclusă din acest scenariu, a declarat, la finele săptămânii trecute, pentru Fox News, George Friedman, fondatorul şi directorul agenţiei de analize militare Stratfor.
Întrebat dacă admite posibilitatea unui război între Federaţia Rusă şi una sau mai multe ţări europene, George Friedman a răspuns: "Generalul american Hodges (Ben Hodges - n.r.), comandantul NATO în Europa, a fost, recent, în Ucraina, unde a acordat medalii soldaţilor ucraineni. El a spus că instructorii americani vor sosi în curând în această ţară, ca să antreneze armata ucraineană. Apoi, el a anunţat că Statele Unite intenţionează să aducă blindate americane, artilerie şi alte mijloace în statele baltice, Polonia şi România. Statele Unite au început procesul de creare a unei bariere contra Rusiei şi acţionează chiar şi în exteriorul NATO. Partea rusă înţelege acest lucru, care o face să fie furioasă. La un moment dat, ei vor începe să acţioneze în Ucraina. Probabilitatea declanşării unor operaţiuni militare cu armate regulate în această regiune este foarte ridicată, dar nu este neapărat ca ele să implice trupe americane. Conflictul se poate răspândi în statele baltice, în România, în multe alte ţări".
La rândul său, filosoful Aleksandr Dughin, consilier al preşedintelui Dumei de Stat şi un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, consideră necesară crearea unui "imperiu eurasiatic" dominat de Rusia din care să facă parte inclusiv România, Ungaria, Serbia, Slovacia şi Austria.
Potrivit ediţiei austriece a publicaţiei The Local, citată de Mediafax, filosoful Aleksandr Dughin a făcut aceste declaraţii într-un interviu acordat site-ului ungar Alfahir.hu, apropiat al mişcării ungare de extremă-dreapta Jobbik.
Întrebat despre percepţia sa privind viitorul Europei, Dughin a spus că anticipează sfârşitul statelor-naţiuni, explicând că ţări precum România, Ungaria, Serbia, Slovacia şi Austria ar putea fi înglobate într-un "imperiu eurasiatic".
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.02.2015, 00:30)
Dar de ce sa nu declaram razboi de pe acuma, sa preluam initiativa, s-o luam inaintea americanilor, sa fim mai idioti decit ei, sa punem un nou Antonescu in frunte care sa ordone din nou sa trecem Prutul si sa batem pas de gisca pina unde am mai fost, ca s-o luam din nou pe cocoasa, poate de data asta chiar sa nu mai existe nici macar republica autonoma romana, daca nu ne duce mintea la mai mult si la mai bine. De unde atitea aberatii ca Rusia ar avea ceva de impartit cu Romania? De unde gindurile aberante de a fi implicati intr-un razboi decit daca sunt niste conducatori decervelati, care executa precum niste catei (precum cei din Ucraina) ce spun niste "derbedei ai vremurilor moderne"! De atita dorinta de a modifica adevarul istoric, cei in cauza, uita sa traga invataturile vremurilor trecute, iar cine nu invata istorie este sortit sa repete greselile si eventual sa dispara din curgerea ei! Cascati ochii, destupati urechile, aspirati praful si pinza de paianjen de pe creier si judecati drept, chiar stind strimb!