GEORGE SIMION: ''Dacă Iohannis va prelungi interimatul, vom iniţia procedurile de suspendare''

G.U.
Politică / 6 octombrie 2021

''Dacă Iohannis va prelungi interimatul, vom iniţia procedurile de suspendare''

AUR va iniţia procedurile de suspendare din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis în cazul în care nu va exista o propunere de prim-ministru săptămâna viitoare şi dacă şeful statului intenţionează să prelungească "domnia domnului Cîţu", care a fost demis de Parlament, a declarat, astăzi, copreşedintele partidului George Simion, informează Agerpres.

"În momentul în care Klaus Iohannis, săptămâna viitoare, nu desemnează un prim-ministru în urma consultărilor pe care trebuie să le aibă cu partidele, dacă va prelungi interimatul, noi vom acţiona în consecinţă. (...) Dacă intenţionează să amâne Guvernul acesta interimar, să prelungească domnia domnului Cîţu, care a fost demis de Parlament, vom iniţia procedurile de suspendare", a afirmat Simion, la Palatul Parlamentului.

Acesta a amintit că, potrivit Constituţiei, o treime dintre parlamentari pot să iniţieze suspendarea din funcţie a preşedintelui ţării.

"Nu avem o treime, noi avem doar 10%, în rest vom folosi toate metodele de presiune publică pe care le avem, online, offline, semnături, mitinguri. Săptămâna viitoare, în momentul în care vom vedea care este răspunsul lui Klaus Iohannis, îl avertizăm, nu este stăpânul nostru, suntem trimişi aici, în Parlament, de un număr important de români. La viitoarele alegeri o să avem şi mai multe voturi şi mai multă susţinere din partea românilor. Procedură parlamentară, dublată cu democraţie participativă din partea cetăţenilor", a explicat liderul AUR.

Potrivit acestuia, pe de altă parte, Klaus Iohannis "nu este străin de ce se întâmplă în pădurile României", adoptarea unei noi strategii forestiere naţionale făcând subiectul unei dezbateri iniţiate de AUR la grupul său parlamentar.

"Astăzi, în prima zi după ce moţiunea de cenzură a trecut, vom începe discuţiile cu celelalte partide. Momentan facem o discuţie despre păduri, este o dezbatere la grupul nostru parlamentar unde participă multe figuri din societatea civilă. Domnul Iohannis nu este străin de ce se întâmplă în pădurile României şi o să ajungem şi la implicarea domnului Klaus Iohannis în pădurile României, dacă va fi cazul, (...) de felul în care anumite companii austriece, cu legături la Palatul Cotroceni, taie pădurile. De asta vreau să zic, Klaus Iohannis trebuie să fie mai atent, nu toată lumea doarme şi nu toată lumea este oarbă, înţelegem ce s-a întâmplat în aceşti şapte ani în care el a fost preşedinte", a afirmat George Simion.

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. CE MAI AȘTEPTAȚI. CU 281_0 SUSPENDAȚI ȘI PE VIATA CU EL LA RAHOVA PE VIATA CU EL.

    Asa, Simioane tata! Baga-i Plavanului sula suspendarii in coasta, pt ca apoi, poporul, sigur se va ocupa de demiterea lui!

    Un personaj ridicol ! Lui i-ar conveni să vorbească de la tribuna Parlamentului si cineva ,deși totul apărea la televizor să stea cu telefonul pe tine! În Parlament n-ar trebui folosite telefoanele ! Eu aș aduce o lanterna si i-as baga-o în ochi! Are ăsta chef de legiferare de nu mai poate!

    din pacate curvele din psd nu vor

    Simion își face mâna, după viitoarele alegeri, devenind șomer ( asta a si fost) va filma la nunți, botezuri, înmormântări!

    ce caraghios penibil HAUR

    1. has mo car !

    AUR speranta oamenilor onesti , spaima lingatorilor de clante straine !

    1. Niște șoșoace....

      care te baga-n draci de pleci din padurea gestionata de austro-ungurii sustinatori Iohannis

      Cand a apărut din spuma mării PRM ( cu tricolor) era " speranța oamenilor onești și fără carte, apoi Meleșcanu tot speranța, apoi PPDD Diaconescu ( tot tricolor, că nu știți ce pierdeti) speranța onestilor si evident fără carte,acum AUR ( tot tricolor dar poleit cu aur) speranța oamenilor onești ametiti de atâta carte!

      Evident PSD i-a halit când a ajuns la putere ! Cu aripile speranței voastre cu tot! 

      stupid puber

      in genunchi cu capul in tarana muriti sclavilor !

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb