Fotbalul german va aduce un omagiu victimelor atacului comis vineri seara la târgul de Crăciun din Magdeburg, relatează AFP.
Meciurile de fotbal din prima şi a doua ligă din Germania vor începe în acest weekend cu un minut de reculegere, a anunţat Liga germană de fotbal (DFL) într-un comunicat.
"Fotbalul profesionist german este şocat de atacul de la târgul de Crăciun din Magdeburg. DFL recomandă purtarea unei banderole negre de doliu pentru meciurile din Bundesliga şi 2. Liga din acest weekend ( etapele 15 şi 17) şi susţine minutele de reculegere în semn de omagiu pentru victime", a precizat Liga.
La rândul său, Liga germană de handbal a acceptat, "în acord cu clubul Eisenach", să amâne meciul de pe teren propriu din Bundesliga dintre Magdeburg şi Eisenach, programat iniţial duminică după-amiază, potrivit AFP.
Vineri seara, un atac cu maşină la un târg de Crăciun din Magdeburg a dus la moartea a cel puţin cinci persoane şi la rănirea a peste 200 de altele. Autorul atacului, un medic de 50 de ani, originar din Arabia Saudită, a fost arestat la locul incidentului.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.12.2024, 17:49)
Dar islamistii cand o sa tina minute de reculegere?? De ce doar crestinii?