Germania nu va forţa închiderea termocentralelor pe huilă până în 2026

I.M.
Internaţional / 12 noiembrie 2019

Germania nu va forţa închiderea termocentralelor pe huilă până în 2026

Guvernul german nu va forţa companiile de utilităţi să închidă termocentralele care funcţionează pe bază de huilă în următorii şapte ani, potrivit unui proiect de lege care ar urma să fie aprobat săptămâna viitoare de Cabinetul de la Berlin, transmite Reuters.

Germania are peste 40 de termocentrale care utilizează huilă, fie total, fie parţial, potrivit datelor Agenţiei federale pentru mediu, informează Agerpres .

Guvernul de la Berlin intenţionează să utilizeze o combinaţie de subvenţii şi licitaţii pentru a-i încuraja pe operatori să închidă voluntar termocentralele pe bază de cărbune începând de anul viitor. Proiectul de lege consultat de Reuters ar putea face acest proces mai costisitor deoarece prevede că Guvernul de la Berlin va aloca sume mai mari pentru stimulente. Aceste stimulente ar urmă să se reducă de la an la an, o strategie care să îi facă pe operatori să închidă mai devreme termocentralele.

Un plan anterior consultat de Reuters prevedea că firmele de utilităţi urmau să fie forţate să dezactiveze termocentralele pe huilă până în 2026, dacă până la acea dată nu urmau să fie închise, în mod voluntar, suficiente termocentrale. Revenirea asupra deciziei de închidere forţată va permite companiei de utilităţi Uniper să înceapă să producă energie la termocentrala Datteln 4, o facilitate modernă cu o valoare de 1,5 miliarde euro. Conform planurilor iniţiale, această termocentrală cu o capacitate 1,1 Gigawaţi nu ar fi trebuit să intre în serviciu.

De asemenea, Reuters susţine că Guvernul de la Berlin vrea să ajungă la un acord cu firmele de utilităţi cu privire la un calendar pentru închiderea termocentralelor care funcţionează pe bază de lignit şi să convină asupra unui cadru pentru acordarea de compensaţii. Începând din 2020, Guvernul de la Berlin va decide în fiecare an câţi gigawaţi de energie produsă în termocentralele pe bază de lignit ar trebui eliminaţi din reţea şi va cere companiilor de utilităţi să trimită estimări cu privire la compensaţii. Costul închiderii termocentralelor pe bază de lignit este estimat la peste două miliarde euro.

Toate aceste măsuri fac parte dintr-un plan mai amplu al autorităţilor germane care prevede închiderea termocentralelor pe cărbune până în 2038, plan ce va fi supus votului camerei inferioare a Parlamentului în situaţia în care cabinetul de miniştri îl va aproba la începutul săptămânii viitoare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Noi suntem inaintea nemtilor.Avem un secretar de stat care pana in 2030 va lichida toate grupurile pe carbune si le va inlocui cu regenerabile.Compensatiile vor fi ceva mai mari de 2 miliarde euro.Peste cativa ani poate aflam cu ce vor fi inlocuiti pana in anul 2038 , MW furnizati de centralele pe carbune care se opresc.Sau va scadea necesarul de energie electrica si implicit o scadere a economiei germane, ceea ce e putin probabil ?Legat si de problemele pe care le au privind oprirea unor grupuri nucleare, va fi interesant ce se va intampla.Avand in vedere cunostintele si nivelul tehnologic la care au ajuns in sectorul energetic, ma indoiesc ca nu stiu ce au de facut si vor face, indiferent de cine vor fi condusi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb