Germania va limita, din nou, împrumuturile de stat

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 14 decembrie 2023

Sursa foto: facebook / Olaf Scholz

Sursa foto: facebook / Olaf Scholz

English Version

Germania intenţionează să revină anul viitor la limitarea împrumuturilor nete noi, a afirmat ieri cancelarul Olaf Scholz, după ce partidele din coaliţia aflată la guvernare au ajuns la un acord privind bugetul, după o lună de negocieri dificile, transmite Reuters.

Planurile de cheltuieli ale Berlinului au fost date peste cap de o decizie de luna trecută a Curţii Constituţionale, care a împiedicat Executivul german să transfere fonduri necheltuite în valoare de 60 de miliarde de euro dedicate combaterii pandemiei spre iniţiative verzi.

Scholz a explicat că aşa numita "frână a datoriilor" ar putea fi suspendată din nou dacă Ucraina, care se confruntă cu invazia Rusiei, are nevoie de mai multă finanţare decât cele opt miliarde de euro prevăzute deja în buget.

În 2009, pentru a frâna acumularea de noi datorii, a fost inclus un paragraf special în Constituţia Germaniei. Conform acestui amendament, cunoscut sub numele de frâna datoriei, "debt break", Guvernul federal poate contracta datorii noi până la echivalentul a 0,35% din Produsul Intern Brut, notează Agerpres. Însă, Berlinul poate depăşi acest prag dacă Germania este lovită de un dezastru natural sau în "situaţii de urgenţă excepţională", care sunt dincolo de controlul statului şi afectează în mod semnificativ situaţia financiară a ţării.

"Guvernul îşi menţine obiectivele", a declarat Scholz, reprezentantul social democraţilor (SPD), la o conferinţă de presă cu ministrul de Finanţe, Christian Lindner, de la Partidul Liber Democrat (FDP, liberal) şi ministrul Economiei, Robert Habeck, de la Verzi.

Anunţând reduceri de 17 miliarde de euro în bugetul pe 2024, Scholz a explicat că decizia Curţii Constituţionale înseamnă că Executivul trebuie să-şi atingă obiectivele cu mai puţini bani.

"Vom face asta anulând anumite subvenţii, reducând uşor cheltuielile departamentelor individuale şi subvenţiile federale", a declarat cancelarul. Acesta a adăugat că Fondul de climă şi transformare, menit să ajute companiile din cea mai mare economie europeană pe parcursul tranziţiei verzi şi să împiedice mutarea locurilor de muncă peste hotare, va fi redus cu 12 miliarde de euro în 2024 şi cu 45 miliarde de euro în cadrul planificării financiare până în 2027. Fondul va avea alocată suma de 160 miliarde de euro, a precizat Scholz, dând asigurări că va continua sprijinul pentru Ucraina.

Guvernul german s-a angajat să dubleze anul viitor sprijinul pentru Ucraina la opt miliarde de euro. Vor fi încă şase miliarde de euro alocate suplimentar pentru refugiaţii ucraineni.

Restabilirea "frânei datoriilor" în 2024 este o victorie pentru Lindner, care a insistat asupra acestei măsuri în timpul negocierilor pentru buget.

IW: PIB-ul Germaniei va scădea cu 0,5% în 2024

Economia germană se va contracta cu 0,5% în 2024 din cauza incertitudinii provocate de criza bugetară, a estimat ieri institutul german de studii economice IW, conform Reuters.

"Guvernul german a jucat un rol decisiv în această criză. Acum, coaliţia trebuie să îşi demonstreze capacitatea de acţiune în termeni de politică fiscală", a declarat directorul institutului IW, Michael Huether.

Potrivit calculelor IW, cheltuieli guvernamentale în valoare de peste 20 de miliarde de euro vor trebui să fie tăiate ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, ceea ce va duce la contracţia PIB-ului cu 0,5%. În cel mai sumbru scenariu, este posibil chiar ca Produsul Intern Brut al Germaniei să înregistreze anul viitor un declin de un punct procentual, subliniază IW.

În mod normal, anul următor ar fi trebuit să fie unul de revenire pentru economia germană, după un declin de 0,5% aşteptat în acest an.

Institutul IW precizează că, în ultimii 70 de ani, PIB-ul Germaniei a scăzut timp de doi ani consecutivi doar o singură dată, în 2002 şi 2003. În timp ce economia germană se contractă, alte mari economii ale lumii sunt aşteptate să crească, cum este Italia, care va înregistra un avans de 0,5%, Franţa - de 0,8%, SUA - de 1,3%, în timp ce economia globală ar urma să avanseze cu 2,5%, estimează IW.

Însă, chiar şi fără criza bugetară, institutul de cercetare este de părere că modelul economic german bazat pe exporturi, este supus presiunilor. Comerţul mondial este aşteptat să înregistreze, în 2024, un avans de numai 1%, după o contracţie de 1,5% în 2023. De asemenea, va fi un an dificil pentru sectorul construcţiilor din cauza dobânzilor ridicate, estimează IW. Numai sectorul serviciilor ar urma să înregistreze o uşoară creşterea, adaugă institutul de studii economice.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Daca Germania este așa de darnică cu ajutorul Ucrainei în defavoarea ajutorului propriu intern , ar putea reduce și cheltuielile unor agenții precum Agenția Spațială Germana ( DLR ) care folosește un buget de peste 2 miliarde de euro pentru finanțarea a peste 8000 de germani care lucrează în Centrele de cercetări spațiale germane și nu numai . Nu-i așa ???

    1. Reduce de unde vrea ea, nu de unde vor rusii :)

      Germania e o colonie,condus de interese straine,

      foarte nasol,

      Romania depinde economic si comercial foarte mult de nemti 

      Cu Putler la butoane, toți rușii lucrează la cadastru. :

      MEAT "Germania, cel mai important partener comercial"

      „România este campionul ascuns pentru economia germană” 

      "Germania este cel mai mare investitor străin în România"

      nu germania este investitorul in romania! ci romanii consumatori de "germaniuta/spaniuta/italiuta/ franta" etc produse sunt direct investitori in romania... banii nostrii cale intoarsa pe schimbul vanzarii de productivitate ieftina romaneasca...

      S c c r e t 

    net balanta ipoteci in crestere =net balanta gov cheltuieli in crestere....

    s c c r e t 

    1. index imobiliar germania pret real ... in crash gov incasari pret real in crash.....

      s c c r e t 

      De ce ?

      Pentru ca indexul real al productiei este in crash din 2008... si deci s-au bazat pe net specula mai mare ca net productie... ca incasari al gov taxe... 

      asta inseamna ca tre sa dea drumul rapid la net productie... fie ea si fabric armament si militare... daca nu e cerere de consum interna sau parteneri... 

      s c c r e t 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb