Globalworth a atras 53,8 milioane de euro la Bursa din Londra

Ziarul BURSA #Companii / 2 octombrie 2015

Globalworth a atras 53,8 milioane de euro la Bursa din Londra

Globalworth Real Estate Investments, companie controlată de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, a atras 53,8 milioane de euro printr-un plasament de acţiuni la bursa din Londra, sumă care este cu 54%, respectiv 18,8 milioane de euro, peste cea avută iniţial în vedere, de 35 milioane de euro.

Compania a anunţat săptămâna trecută că fondurile atrase vor fi folosite pentru noi investiţii, inclusiv în România, precum şi pentru finanţarea actualelor proiecte de dezvoltare.

York Capital Management Global Advisors a subscris 25 de milioane de euro pentru 4,2 milioane de acţiuni, prin intermediul companiei afiliate York Global Finance Offshore BDH (Luxembourg), prin care şi-a majorat participaţia la 15,4 milioane de titluri, reprezentând 25% din capitalul în acţiuni al Globalworth.

Oak Hill Advisors (Europe) a subscris 7,2 milioane de euro pentru 1,2 milioane de acţiuni, prin intermediul anumitor fonduri şi conturi pe care le administrează. Astfel, deţinerea Oak Hill Advisors a ajuns la 8,4 milioane de titluri, reprezentând 13% din capitalul în acţiuni al Globalworth.

Compania Lenuta, deţinută de directorul general adjunct al Globalworth, Dimitris Raptis, care este şi director de investiţii, a subscris 195.000 de euro pentru 32.500 de acţiuni. În acest fel, participaţia lui Rapti a urcat la 193.348 de acţiuni, respectiv 0,3% din capitalul Globalworth.

La jumătatea lunii septembrie, Globalworth Real Estate Investments a semnat un memorandum de înţelegere pentru achiziţia unui portofoliu imobiliar format din 30 de active, precum şi a altor două clădiri de birouri din România, pentru 120 de milioane de euro.

Portofoliul de active imobiliare este format din clădiri finalizate şi terenuri şi este închiriat către o compania multinaţională, anticipându-se că va avea o contribuţie de 3 milioane de euro pe an la veniturile din chirii ale Globalworth, potrivit companiei, citată de Mediafax.

Celelalte două proprietăţi, cu o suprafaţă închiriabilă totală de 35.000 de metri pătraţi, vor aduce venituri de 6,5 milioane de euro pe an.

Costul total al investiţiilor pentru ambele tranzacţii este estimat la 120 de milioane de euro, potrivit Globalworth.

Globalworth a fost înfiinţată în 2013 de Papalekas pentru a reuni sub o singură umbrelă proiectele imobiliare deţinute în România, printre care clădirile de birouri BOB, BOC, Tower Center International şi complexul de locuinţe Upground Tower.

La data de 15 septembrie, Globalworth deţinea în România 14 active imobiliare, în valoare de 808,8 milioane de euro, dintre care 13 în Bucureşti şi un parc de logistică în Timişoara. La sfârşitul anului trecut, Globalworth deţinea în România un portofoliu de aproape 600 de milioane de euro.

În acest an, Globalworth a finalizat achiziţia a trei active anunţate în ultimul trimestru al anului trecut. Toate achiziţiile au fost finalizate în termenii conveniţi, respectiv UniCredit HQ şi Nusco Tower la sfârşitul lunii martie şi Green Court Building "A" la 30 iunie. Costul total al investiţiilor în aceste proprietăţi a fost de 130 de milioane de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb