Congresul american şi Casa Albă au ajuns la un acord de principiu cu privire la planul de 15 miliarde de dolari menit să salveze companiile auto din SUA. Planul trebuie să primească aprobarea Congresului, lucru care s-ar fi putut întâmpla cel mai devreme ieri. Sprijinul va fi acordat în schimbul restructurării companiilor auto.
"General Motors" Corp. (GM) şi "Chrysler" LLC sunt cele mai afectate companii auto americane de criza financiară, iar împreună au nevoie de o linie de credit de 14 miliarde de dolari, ca să continue să fie operaţionale până în 31 martie.
Planul de salvare prevede numirea, de către preşedintele Bush, a unui administrator, aşa-zis "ţar al industriei auto", care ar putea forţa societăţile GM şi "Chrysler" să îşi declare falimentul, în cazul în care acestea nu întocmesc un plan de restructurare până în 31 martie.
Planul va garanta finanţare pe termen scurt doar companiilor pregătite să facă restructurările masive necesare, ca să devină viabile şi competitive.
GM şi "Chrysler" îndeplinesc condiţiile pentru acordarea ajutorului de stat şi acceptă o supraveghere strictă ca să-l obţină.
1. fără titlu
(mesaj trimis de radu în data de 11.12.2008, 05:08)
ford nu indeplineste aceste conditii ??
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.12.2008, 10:15)
ford nu are nevoie.. se descurca singura