Goldman Sachs: "Economia Asiei o va depăşi pe cea a ţărilor dezvoltate, în câteva decenii"

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 28 august 2023

Goldman Sachs: "Economia Asiei o va depăşi pe cea a ţărilor dezvoltate, în câteva decenii"

China va depăşi Statele Unite, devenind cea mai mare economie a lumii în jurul anului 2035, potrivit estimărilor Goldman

English Version

Raportul de forţe al economiei globale se va schimba puternic în următoarele decenii preconizează Goldman Sachs, conform unui articol publicat săptămâna trecută de Visual Capitalist.

Analiştii gigantului financiar cred că, nu peste mult timp, Asia va deţine cea mai mare pondere la PIB-ul mondial, depăşind puterile economice tradiţionale grupate în categoria pieţe dezvoltate (DM), din care fac parte Statele Unite, Germania, Japonia, Franţa, Regatul Unit sau Canada.

Conform previziunilor celor de la Goldman, în 2050, zona Asiei (fără ţările ce fac parte din categoria pieţelor dezvoltate) va reprezenta 40% din PIB-ul real global, peste ponderea estimată pentru ţările dezvoltate, de 36%. Aceasta ar reflecta o schimbare masivă faţă de situaţia din 2000, când economiile ţărilor dezvoltate furnizau peste 77% din PIB-ul global, potrvit sursei menţionate.

Goldman Sachs: "Economia Asiei o va depăşi pe cea a ţărilor dezvoltate, în câteva decenii"

Echipa grupului financiar se aşteaptă ca dinamica economică a ţărilor emergente să o depăşească pe cea a ţărilor dezvoltate, respectiv o creştere de 3,8% faţă de 1,8%, peste jumătate din diferenţă fiind datorată mai degrabă factorilor demografici (relativ previzibili) decât diferenţelor de creştere a productivităţii (mai puţin previzibile). "În 2050, estimăm că cele mai mari cinci economii ale lumii (măsurate în dolari) vor fi China, Statele Unite, India, Indonezia şi Germania (Indonezia înlocuind Brazilia, iar Rusia aflându-se pe lista celor mai mari pieţe emergente, în acest orizont de timp)", se menţionează în raportul celor de la Goldman, în care sunt luate în calcul 104 ţări.

În opinia echipei grupului financiar, China va depăşi Statele Unite, devenind cea mai mare economie a lumii în jurul anului 2035.

Goldman Sachs: Structura populaţiei favorizează ţările din Asia

În ceea ce priveşte Asia, China şi India vor reprezenta cea mai mare parte a PIB-ului preconizat al regiunii în 2050, deşi creşterea Chinei se va tempera semnificativ. Economiile cu cea mai rapidă creştere din Asia în anii 2050 vor fi India (3,1% anual), Bangladesh (3,0% anual) şi Filipine (3,5% anual). "Ne aşteptăm ca aceste ţări să prospere datorită ratelor ridicate de creştere a populaţiei şi a medianei relativ scăzute a vârstei, ceea ce reflectă o forţă mai mare de muncă", se menţionează în raport.

Conform estimărilor Goldman, America Latină va avea o pondere relativ redusă din PIB-ul global în 2050, de 7%. De altfel, multe ţări din această zona au avut performanţe slabe în ultimul deceniu. De pildă, PIB-ul real al Braziliei a scăzut de la 2,7 trilioane de dolari în 2010, la 1,5 trilioane de dolari în 2020. Or, din cauza acestor regrese, Goldman Sachs crede că Indonezia va putea depăşi Brazilia drept cea mai mare piaţă emergentă din lume înainte de 2050. Chiar şi aşa, echipa grupului financiar se aşteaptă ca Brazilia să depăşească Franţa şi Canda până atunci, conform materialului publicat de Visual Capitalist.

FMI estimează că economia Indiei o va depăşi pe cea a Marii Britanii, în acest an

Aşteptările sunt ca Statele Unite să rămână cea mai mare economie a lumii în acest an, cu un PIB nominal prognozat de către Fondul Monetar Internaţional (FMI) de 26,9 trilioane de dolari. Astfel, PIB-ul SUA ar fi mai mare decât suma PIB-urilor a 174 de ţări clasate de la Indonezia - locul al 17-lea, până la Tuvalu - locul al 191-lea, potrivit unul alt articol publicat de Visual Capitalist, în data de 9 august.

China se află pe locul al doilea, cu un PIB estimat de 19,4 trilioane de dolari în 2023. De altfel, primele patru economii ale lumii rămân în aceleaşi poziţii ca în 2022, excepţia fiind India care, cu un PIB estimat de 3,7 trilioane de dolari va depăşi Marea Britanie, conform Fondului.

Goldman Sachs: "Economia Asiei o va depăşi pe cea a ţărilor dezvoltate, în câteva decenii"

Pe regiuni, cele mai mari economii în 2023 conform estimărilor FMI vor fi: Africa - Nigeria (506,6 miliarde de dolari americani); Asia - China (19,4 trilioane de dolari); Europa - Germania (4,3 trilioane); Orientul Mijlociu - Arabia Saudită (1,1 trilioane); America Centrală şi de Nord - Statele Unite (26,9 trilioane); Oceania - Australia (1,7 trilioane) şi America de Sud - Brazilia (2,1 trilioane).

FMI: Aproape 30 de economii vor scădea în 2023

Conform Fondului, în acest an, 29 de economii ale lumii se vor contracta comparativ cu anul trecut, pierderile de producţie fiind de aproape 500 miliarde de dolari, potrivit estimărilor FMI, preluate de Visual Capitalist.

Rusia va înregistra cea mai mare scădere, estimată la 150 miliarde de dolari în acest an, echivalentul unei treimi din declinul tuturor celor 29 de ţări cu economii în scădere.

Goldman Sachs: "Economia Asiei o va depăşi pe cea a ţărilor dezvoltate, în câteva decenii"

Egipt (-88 de miliarde de dolari) şi Canada (-50 de miliarde de dolari) reprezintă împreună încă o treime din producţia pierdută. În cazul Egiptului, scăderea poate fi parţial explicată de moneda ţării (lira egipteană), a cărei valoare s-a redus cu circa 50% faţă de dolarul american, de la jumătatea anului trecut.

Rusia şi Canada sunt unii dintre cei mai mari producători de petrol din lume, al cărui preţ a scăzut faţă de anul 2022. În plus, Rusia a fost forţată să vândă petrol la preţuri reduse din cauza sancţiunilor impuse de ţările occidentale. Arabia Saudită, Norvegia, Kuweit şi Oman se află, de asemenea, în primele zece ţări cu cele mai mari contracţii estimate ale PIB-ului în acest an, ceea ce evidenţiază şi mai mult impactul potenţial al preţului petrolului asupra ţărilor producătoare, conform previziunilor FMI.

"Recent, producătorii au redus oferta cu scopul de a creşte preţurile, dar preocupările privind încetinirea cererii globale de petrol în special pe fondul economiei chineze mai reduse (al doilea consumator de petrol din lume), au menţinut preţurile petrolului mai mici decât în 2022", se menţionează în articolul din Visual Capitalist.

Trebuie menţionat că, prognozele şi ipotezele FMI au fost realizate în prima parte a anului, astel încât este posibil să se infirme până la final. Conform Visual Capitalist, reuşita prognozelor Fondului privind evoluţia PIB-ului depinde de cum vor reuşi ţările să tempereze inflaţia fără a înăbuşi creşterea econmică.

Notă:

Conform Goldman Sachs, realizarea prognozelor economice pe orizonturi de zeci de ani pentru peste 100 de ţări implică, inevitabil, un grad ridicat de incertitudine. Totuşi, unul dintre avantajele realizării proiecţiilor pe termen lung este că riscul ciclic - o sursă importantă de eroare în prognozele pe termen scurt - tinde să revină în timp către medie, astfel încât PIB-ul este determinat, în mare parte, de tendinţele legate de populaţie, capital şi tehnologie. Un exemplu recent care arată cum extinderea orizontului de prognoză face mai uşoară sarcina prognozatorului provine din experienţa Chinei în ceea ce priveşte reglementările Covid. Momentul în care administraţia de la Beijing a renunţat la politica Zero Covid a reprezentat un factor cheie de incertitudine pentru creşterea PIB-ului în 2023, dar contează mult mai puţin pentru locul pe care este probabil să-l ocupe economia Chinei în lume, peste zece sau douăzeci de ani.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. Și G. S. o fi fost mituit de Putin.??!!

    sau calculele occidentului au fost proaste privind economia pe termen lung 

    1. Asta e asa de bulversat incat nici nu a vazut ca e cu minus:-)

      Calculele au fost proaste. Initial FMI a prognozat o scadere cu 8% pe 2022, apoi a revizuit la 6%. Rezultatul final a fost o scadere de doar 2%. In felul acesta, ne putem astepta ca in 2023 rezultatul sa fie o crestere economica. Atat de bine nimereste FMI-ul american.

       

      " July 26 - The International Monetary Fund (IMF) has improved its outlook for the dynamics of Russia's economy in 2022 to a fall of 6% in GDP rather than the drop of 8.5% that the IMF had forecast in April, according to the World Economic Outlook up date: Gloomy and More Uncertain review published on the IMF's website on Tuesday. 

      Meantime, the IMF has downgraded its outlook for Russia's GDP in 2023 to a decline of 3.5% compared to the previous forecast of a decrease of 2.3%." 

    Ce intelegem noi de aici daca suntem cu capul pe umeri si nu analfabeti functionali, cu toate ca definitia Europei de est nu e clara din articole?

    Europa de est va deveni strategica pt vest. Sa presupunem ca Romania plus tarile din Europa de Est care sunt in EU fac cam 8-10 trilioane din totalul de 38 trilioane. Inseamna ca vestul aliat cu aceste tari tot va avea o economie mai puternica.... 

    1. Europa de Est a carei evolutie demografica este catastrofica? Mi se pare ca trebuie sa iti cauti capul.

    Noi, ăștia din est, suntem pt cei din vest ca tarile latine pentru usa.

    In 2050 cică economia Bangladesh ului sau india sau Pakistan vor crește mai rapid că o să aibă o forță de muncă tânăra, hahaha,in 2050 robotizarea va fi generalizata mai peste tot și in țările astea de doi bani suprapopulate cu populație semianalfabetă săracă gen India Pakistan Vietnam nepal Filipine etc va fi un dezastru economic șomajul va fi peste 50 la suta, nemaivorbind ca ei nu vor permite să introducă venitul universal cum vor face țările dezvoltate din occident,nemaivorbind că in zona aia vor fi temperaturi insuportabile datorită încălzirii globale,deci aceste previziuni sunt total nerealiste ,de ex Romania va avea și el probleme uriașe dacă robotizarea va avansa

    Mujicii daca au vazut ca nu pot cu, "crestere pozitiva", au trecut la "crestere negativa"...in sfarsit sunt si ei primii la ceva:-)

    Inteligenta vacarilor americani ne-a adus aici.

    2.5 bugete ale apararii scadere PIB:-)..."geniu" Putler asta:-)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb