Mare parte din cei prezenţi în pieţele de capital consideră că evoluţia din ultima perioadă a burselor din întreaga lume este cel puţin iraţională, având în vedere estimările care se fac cu privire la impactul economic al pandemiei de Covid-19 pentru perioada ce urmează, arată echipa casei de brokeraj Goldring într-un material publicat, ieri, pe site-ul companiei.
Este o afirmaţie ce vine în condiţiile în care, după picajul sever din perioada februarie - martie, cauzat de valul de vânzări în panică dat de perspectivele economiei ca urmare a pandemiei de Covid-19, bursele din întreaga lume au avut parte de creşteri spectaculoase, iar unii indici au reuşit să atingă sau chiar să depăşească maximele înregistrate anterior.
"De exemplu, indicele Nasdaq a ajuns la un nou maxim istoric, înregistrând o creştere de aproximativ 43% faţă de minimele atinse în luna martie. În acelaşi timp, indicele S&P 500 mai are de recuperat doar 5%, pentru a retesta maximul înregistrat în acest an", punctează echipa de la Goldring.
Cu toate că sunt analişti care estimează că, în urma rezultatelor trimestrului al doilea, care urmează să fie publicate de către companii în această vară, bursele vor avea parte de noi scăderi masive şi chiar de retestarea minimelor din luna martie, intervenţiile fără precedent ale guvernelor şi băncilor centrale coroborate cu repornirea activităţilor economice în tot mai multe state, scad semnificativ riscul unei noi prăbuşiri bursiere, sunt de părere brokerii din Târgu Mureş.
"Totodată, ultimele date raportate de SUA, cu privire la locurile de muncă au alimentat optimismul prezent în ultimul timp în pieţe, deschizând drumul către o posibilă revenire economică, destul de rapidă în raport cu aşteptările iniţiale", arată echipa Goldring.
La finele săptămânii trecute, Departamentului Muncii din Statele Unite a indicat, pentru luna mai, o rată a şomajului în SUA de 13,3%, în scădere faţă de 14,7% în aprilie, şi crearea a 2,5 milioane de locuri de muncă, date surprinzătoare, în totală contradicţie cu aşteptările economiştilor chestionaţi de MarketWatch, care indicau pierderea a 7,25 milioane locuri de muncă şi o rată a şomajului de 19%.
În ceea ce priveşte situaţia din piaţa noastră de capital, Bursa de Valori Bucureşti s-a corelat în mare parte cu evoluţia pieţelor externe şi a avut parte de aprecieri semnificative.
"De pildă, indicele principal BET a înregistrat o creştere de aproximativ 25% faţă de minimele atinse în luna martie şi mai are nevoie de 15% pentru a ajunge la maximul atins anterior în acest an", arată cei de la Goldring.
Rezultatele înregistrate în primul trimestru de companiile listate la BVB au fost, în mare parte în linie cu aşteptările, spun brokerii din Târgu Mureş, dar au existat şi câteva surprize pozitive, venite din partea Electrica, Transelectrica, Romgaz şi Transgaz.
"Randamentele dividendelor propuse de companii au constituit un alt factor care a susţinut evoluţia bursei noastre în ultima lună", arată echipa Goldring, care subliniază că este foarte probabil ca acest trend să continue.
De altfel, asupra companiilor de la BVB planează posibilitatea alocării şi în acest an de dividende suplimentare, în condiţiile în care statul caută finanţare pentru susţinerea deficitului bugetar în creştere, puternic afectat de măsurile impuse de autorităţi pentru limitarea pandemiei de Covid-19, ce au blocat o bună parte din activităţile economice.
În acest sens, executivul a cerut de la companiile pe care le controlează prezentarea spre aprobare a planurilor de investiţii pentru următorii cinci ani, Conpet (COTE), Nuclearelectrica (SNN) şi Oil Terminal (OIL) având astăzi adunările generale ale acţionarilor în acest sens.
Astfel, ulterior analizelor planurilor prezentate, este posibil ca unele companii să distribuie dividende suplimentare, faţă de cele pe care deja le-au alocat în acest an.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.06.2020, 11:15)
Un bolnav in coma, pe perfuzii, la Terapie Intensiva, mai este conectat la societatea in care traieste?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.06.2020, 11:35)
Cât mai are legătură bursă cu ce se întâmplă în economie? E clar că bursă a ajuns un fel de sifon de bani spre buzunare bine informate. Nu mai are nicio legătură cu susținerea investițiilor in dezvoltarea firmelor. E un fel de alba -neagra in care unii bișnițari încearcă să te atragă și să îți ia banii. Întotdeauna cine face jocul câștigă.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.06.2020, 12:13)
Mai degraba mi se pare ca in Statele Unite a ajuns un instrument politic. Trump e foarte mandru de ce se intampla cu bursa in mandatul sau si o sa o tina tot asa. Sigur ca e deconectata de economie, dar nu cred ca poate sa fie asa pe termen lung. Pietele sunt mai mari decat oricine si nu pot fi manipulate la infinit. Vin si corectiile dezechilibrelor, inevitabil !!
1.3. pt 1 (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Vali în data de 12.06.2020, 15:53)
mai bine ca tine nu putea nimeni sa o zica. nici eu.
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.06.2020, 19:11)
Mai era ceva de zis, daca poti tu sa rezisti cit timp FED tipareste...
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.06.2020, 19:13)
Si daca nu apare o revolta masiva nu va fi nicio corectie...