Grâul din noua recoltă, care începe din iunie, va fi cu cel puţin 25 % mai ieftin decât cel comercializat în prezent pe piaţă, ceea ce ar putea duce la o ieftinire a pâinii, a declarat, ieri, preşedintele Rompan, Aurel Popescu, citat de NewsIn.
"Preţul grâului din recolta de anul trecut a început deja să scadă, toată lumea vrea să vândă pentru că se ştie că un grâu dintr-o recoltă nouă este mai ieftin. În ultimele săptămâni, preţul grâului a scăzut cu 0,07 lei pe kilogram, ajungând la 0,850 lei la moară", a declarat preşedintele Rompan, Aurel Popescu.
Acesta a precizat că noul grâu va fi cu cel puţin 25% mai ieftin, deoarece nu intervin costuri cu depozitarea sau alte cheltuieli suportate în cursul unui an.
"Estimativ, grâul din noua recoltă va fi cu cel puţin 25% mai ieftin, ceea ce ar putea duce, aşa cum este firesc într-o economie de piaţă, la scăderea preţului la pâine", a menţionat Popescu.
Anul trecut, peste 60 % din culturile agricole au fost distruse de secetă, iar România a obţinut o producţie de grâu de trei milioane de tone, fiind apreciată de specialişti drept cea mai mică din 1940. Pentru acest an, specialiştii MADR şi fermierii se aşteaptă la o producţie bună, însă estimările sunt diferite. Astfel, în timp ce oficialii ministerului spun că este foarte posibil ca în acest an să se obţină "o producţie de grâu de excepţie", reprezentanţii fermierilor sunt mai rezervaţi şi cred că este prea devreme pentru a estima producţia de grâu din acest an.
Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Gheorghe Albu, a declarat, recent, că pentru acest an se estimează o medie de 4.000 de kilograme de grâu la hectar, ceea ce ar însemna o producţie de şapte-opt milioane de tone.