GRECIA: Suverani din toată Europa la funeraliile fostului rege Constantin al II-lea

G.D.
Internaţional / 16 ianuarie 2023

Suverani din toată Europa la funeraliile fostului rege Constantin al II-lea

Suverani din toată Europa urmează să asiste astăzi la funeraliile ultimului rege al Greciei, Constantin al II-lea, mort marţi la vârsta de 82 de ani, dar nu i se va aduce niciun omagiu naţional acestui fost monarh controversat, scrie AFP, conform Agerpres.

În Catedrala Buna Vestire din Atena (sau Mitropolitană), regii şi reginele Spaniei, Suediei, Danemarcei, Ţărilor de Jos, prinţul Albert al II-lea de Monaco, prinţul moştenitor al Norvegiei, Marele Duce de Luxemburg vor aduce la mijlocul zilei un ultim omagiu fostului suveran grec.

Familia regală britanică va fi reprezentată de prinţesa Anne, sora lui Charles al III-lea, ambii veri ai lui Constantin al II-lea. Prinţul William, finul fostului rege al Greciei, nu va fi prezent.

În capitala Greciei vor fi, de asemenea, prezenţi fosta regină a Spaniei, Sofia, sora lui Constantin, şi soţul ei, Juan Carlos.

Anterior, rămăşiţele fostului suveran vor fi expuse între orele 06.00 şi 10.00, ora locală (04.00 până la 08.00 GMT) într-o capelă din apropierea catedralei pentru un omagiu al atenienilor.

În total, 187 de invitaţi sunt aşteptaţi să participe la aceste funeralii.

Profund republicană, populaţia a ezitat între indiferenţă şi furie de când acest descendent al familiei regale Schleswig-Holstein-Glucksburg a murit marţi într-un spital privat din Atena în urma unui accident vascular cerebral.

La o zi după moartea lui Constantin, premierul Kyriakos Mitsotakis a anunţat că funeraliile se vor desfăşura în cadru "privat".

Nici el, nici actuala şefă a statului, preşedint Katerina Sakellaropoulou, nu vor merge la înmormântarea unui rege destituit în 1974 odată cu restabilirea republicii, după perioada întunecată a dictaturii colonelilor (1967-1974).

La Atena au fost coborâte doar steagurile din jurul Stadionului Panathenaic, vechiul stadion al capitalei Greciei renovat pentru primele Jocuri Olimpice moderne din 1896.

În 1960, Constantin a câştigat o medalie de aur la navigaţie la Jocurile Olimpice de la Roma. De asemenea, a fost membru de onoare al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO).

După ceremonia religioasă ortodoxă, el va fi înhumat în mod privat la vechea reşedinţă regală din Tatoi, la nord de Atena, unde sunt înmormântaţi cei mai mulţi dintre foştii membri ai familiei regale, printre care regele George I, primul din dinastia daneză pe tronul Greciei în 1863.

Moartea fostului monarh, care a trăit 40 de ani în exil, a reînviat răni vechi în Grecia, în special în jurul rolului său din timpul dictaturii colonelilor (1967-1974).

Criticat că nu a împiedicat atunci ascensiunea la putere a juntei, Constantin a părăsit Grecia în 1968 şi a trăit patruzeci de ani la Londra. A revenit în ţară în 2013 şi a continuat să îşi spună "rege".

Monarhia a fost abolită în Grecia printr-un referendum în 1974 care, cu o majoritate de 70%, l-a destituit pe Constantin al II-lea.

Constantin Glucksburg, cum îl numesc unele media fără a menţiona fostul său titlu regal, a luptat mulţi ani în instanţă cu statul grec care îi confiscase bunurile regale.

Deposedat de naţionalitatea sa în 1994, el a depus o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru a-şi recupera bunurile. În 2002, acesta din urmă a condamnat Grecia să plătească 14 milioane de euro familiei regale.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. La noi cind.....???

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb