Hermès detronează LVMH şi devine cea mai valoroasă companie de lux din lume

M.P.
Miscellanea / 16 aprilie

Hermès detronează LVMH şi devine cea mai valoroasă companie de lux din lume

Acţiunile gigantului francez LVMH au scăzut marţi cu 7,8%, compania pierzând astfel titlul de cea mai valoroasă companie de lux din lume în favoarea rivalului Hermès, în urma unei scăderi neaşteptate a vânzărilor în primul trimestru, relatează CNBC, de la care transmitem următoarele informaţii.

LVMH a raportat o scădere anuală de 3% a vânzărilor în primul trimestru, contrar aşteptărilor analiştilor care anticipau o uşoară creştere, potrivit unei actualizări publicate luni după închiderea pieţei.

Rezultatul a tras în jos întregul sector de lux, în pofida unei zile în general pozitive pe bursele europene. Acţiunile Kering au scăzut cu 5,2%, Burberry cu 4,6%, iar Richemont a pierdut 0,9%.

Scăderea acţiunilor LVMH este cea mai severă din martie 2020 încoace. În acelaşi timp, o creştere de doar 0,2% a acţiunilor Hermès a fost suficientă pentru ca producătorul genţilor Birkin să depăşească LVMH la capitalizare bursieră.

Valoarea de piaţă a LVMH a fost estimată la 244,1 miliarde de euro (275,4 miliarde dolari), în timp ce Hermès a atins 246,4 miliarde de euro, potrivit calculelor CNBC bazate pe datele FactSet.

LVMH a fost, începând cu 2021, cea mai valoroasă companie din Europa, beneficiind de optimismul post-pandemie privind creşterea consumului de lux. De la recordul atins în 2023, acţiunile au pierdut peste 45% din valoare. Compania a fost depăşită de producătorul danez de medicamente Novo Nordisk la finalul lui 2023, iar ulterior şi de firma germană de software SAP, în martie 2025.

Segmentul de vinuri şi băuturi spirtoase al LVMH a suferit cel mai puternic declin, cu o scădere de 9%, pe fondul cererii mai slabe din SUA şi China pentru coniac, afectat şi de tensiuni geopolitice.

Divizia-cheie de modă şi marochinărie, care a generat 78% din profitul companiei în 2024, a înregistrat o scădere de 5%. Vânzările de ceasuri au stagnat.

Europa a fost singura regiune cu creştere, +2% organic. Asia (excluzând Japonia) a înregistrat o scădere de 11%, vânzările în SUA au fost mai mici cu 3%, iar Japonia a scăzut cu 1%.

Analiştii Citi, Thomas Chauvet şi Mahesh Mohankumar au comentat că nu există "motive de entuziasm" în raportul LVMH, cu vânzări "sub cele mai pesimiste estimări ale investitorilor instituţionali". Aceştia nu văd perspective clare de redresare a veniturilor în trimestrele următoare, având în vedere incertitudinile macroeconomice şi tensiunile comerciale.

Analiştii Bank of America subliniază că, deşi factorii structurali de creştere rămân, "vizibilitatea pe termen scurt este foarte limitată", iar următorul catalizator pozitiv pentru LVMH ar putea veni doar dintr-o surpriză macroeconomică.

Sectorul de lux, dependent de lanţuri globale de aprovizionare şi de cererea din SUA, este puternic expus la politica comercială impredictibilă a preşedintelui Donald Trump.

LVMH, care deţine branduri precum Louis Vuitton, Moët & Chandon şi Hennessy, este prima mare firmă europeană de lux care raportează rezultatele trimestriale după ce Trump a anunţat, şi ulterior a amânat, aplicarea tarifelor vamale reciproce pentru partenerii comerciali ai SUA.

Investitorii aşteaptă acum semnale privind impactul viitor al tarifelor asupra costurilor de producţie şi cererii consumatorilor.

Directorul financiar al LVMH, Cecile Cabanis, a declarat că nu s-a observat "o schimbare majoră de tendinţă" în primul trimestru, iar grupul a înregistrat o "creştere solidă" în ultimele şase luni.

Cabanis a admis totuşi că "publicul aspiraţional este mai vulnerabil în ciclurile economice incerte" şi că acest lucru s-ar fi putut reflecta recent în scăderile de pe segmente precum băuturi şi cosmetice.

Ea a refuzat să comenteze posibile modificări de preţuri în al doilea trimestru, dar a precizat că grupul ar putea ajusta preţurile produselor pentru a compensa parţial inflaţia sau fluctuaţiile valutare.

Brandurile de lux sunt, în general, mai bine poziţionate să transfere creşterile de costuri către consumatorii cu venituri ridicate. Cu toate acestea, analiştii avertizează că o posibilă recesiune indusă de tarife ar putea afecta puternic cererea, în special pe pieţele-cheie din SUA şi China, întârziind şi mai mult redresarea unui sector deja fragilizat, precizează CNBC.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3806
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3588
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8128
Gram de aur (XAU)Gram de aur465.3330

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb