Judecătoria Sector 1 Bucureşti a aprobat cererea pentru un expert tehnic autorizat să inspecteze platforma de petrol şi gaz Pescăruş, operată de OMV Petrom în Marea Neagră, pentru a verifica respectarea standardelor de siguranţă, informează Agerpres.
"Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dispus efectuarea unei expertize privind condiţiile instalaţiilor offshore, axate pe siguranţa structurală, mecanică şi de producţie a acestora. Decizia este executorie şi nu poate fi contestată. Sesizarea instanţei de către Greenpeace România vine pe fondul descoperirii unor probleme grave la platformele de petrol şi gaz operate de OMV Petrom. Fotografii şi documente furnizate de o sursă anonimă în februarie 2024 arată că cel puţin o platformă se află într-o stare avansată de degradare, cu piloni de rezistenţă avariaţi, crăpături vizibile şi suprafeţe corodate extinse cu riscul apariţiei imediate a pericolelor majore în activitatea offshore. Aceste probleme au fost semnalate autorităţilor şi corporaţiei OMV Petrom încă de la începutul anului 2024 însă au refuzat să coopereze pentru soluţionarea problemelor sesizate. Mai mult, au încercat să blocheze în instanţă dosarul apelând la tot felul de proceduri juridice", susţin activiştii de mediu.
Greenpeace a sesizat Comisia Europeană despre problemele grave ale platformelor OMV Petrom din Marea Neagră, semnalând incapacitatea companiei de a menţine integritatea infrastructurii şi de a preveni accidente majore, precum şi lipsa acţiunilor ferme din partea ACROPO în supravegherea platformelor. Organizaţia de mediu subliniază îngrijorările legate de respectarea normelor de siguranţă offshore.
"Starea avansată de degradare a platformelor offshore de petrol şi gaz reprezintă o ameninţare majoră pentru siguranţa angajaţilor, a mediului înconjurător şi a speciilor din Marea Neagră şi Delta Dunării. OMV Petrom vrea să înceapă o nouă exploatare în perimetrul Neptun Deep, lucru care devine şi mai îngrijorător, având în vedere starea platformele lor actuale. Istoricul problematic al companiei ridică multe semne de întrebare despre capacitatea lor de a desfăşura proiecte offshore în siguranţă. Conform legislaţiei, un astfel de trecut ar trebui să determine retragerea licenţei pentru operare. Este esenţial să punem siguranţa înaintea intereselor financiare ale marilor corporaţii de combustibili fosili", a declarat, în comunicatul citat, Alin Tănase, coordonator de campanii la Greenpeace România.
1. Tănase Greenpeace
(mesaj trimis de Irinel în data de 08.01.2025, 16:49)
Eu sunt cunoscător de proiectarea execuția și montajul platformelor. Am solicitat anul trecut la OMV cand Greenpeace a deschis acțiune în instanță sa solicite inspecția proiectantului IPCUP Ploiești si a celor care au construit pe module la UZUC Ploiești 3 platforme și mai sunt în viață. Ce a prezentat Greenpeace erau poze de platformă fără importanta. Nu știu cum au văzut ei în apa coroziunea tuburilor de rezistenta cu diametrul de 800 mm și grosime de 20 mm. Aceste tuburi piloni sunt fixate în mare la adâncimea de 52 m prin interiorul unui jacket cu dimensiunea de 900x12 pe care l-au văzut dacă au întrat în apa și care nu întra în calculul de rezistența al platformelor în număr de 3. Am cerut OMV Petrom pro bono sa fiu chemat ca martor în instanță să spun în contradicție eventual la aberațiile tehnice ale Greenpeace. Nu mi s-a răspuns, nici acum nu e târziu cu explicații la zonele periculoase ale platformelor. Sper sa fiu contactat, redacția CT100 unde am mai trimis o postare nu a fost publicată până acum poate din interesul Greenpeace. Poate voi aveți un interes gazetaresc cu realitatea.