GREG KONIECZNY, FONDUL PROPRIETATEA: "Am vândut participaţia la Transelectrica pentru că ne pierduserăm drepturile de vot"

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 august 2014

"Am vândut participaţia la Transelectrica pentru că ne pierduserăm drepturile de vot"

"Fondurile FT vând acţiuni BVB pentru că societatea este prea mică"

"Noul board de la Poşta Română, deşi nu a fost numit în totalitate cu respectarea Ordonanţei privind managementul privat, este o schimbare pozitivă"

"Vom face tot posibilul să reducem discountul, dar 15% este doar un număr"

"Vedem foarte puţini stimuli de la actualii manageri ai SIF-urilor să creeze valoare pentru acţionari"

Reporter: Ce efect vă aşteptaţi să aibă listarea la Bursa din Londra asupra lichidităţii de la BVB?

Greg Konieczny: Aş vrea să spun, în primul rând, că au mai avut loc listări secundare, iar noi trebuie să ne gândim că piaţa de capital nu înseamnă doar lichiditatea de la BVB, ci mult mai mult.

BVB este doar unul dintre jucătorii de pe piaţă şi nu ar exista fără emitenţi şi investitori.

Este foarte important ca deciziile acţionarilor să fie respectate. Acţionarii noştri sunt cei mai mari investitori de pe piaţa locală, iar ei şi-au exprimat voinţa cu privire la listarea secundară. Dacă cineva nu este fericit cu această decizie, trebuie să-şi prezinte argumentele, să spună de ce e rău pentru piaţă.

Noi am spus de ce susţinem această listare şi, fiind de 4 ani în managementul Fondului, am demonstrat că susţinem puternic piaţa de capital locală, ceea ce nu echivalează cu lichiditatea Bursei de Valori.

În ultimă instanţă, considerăm că listarea dublă va fi favorabilă şi lichidităţii pieţei locale. Dar cel mai important este ca listarea să aducă evaluări mai bune pentru Fond şi pentru companiile din portofoliul său. Sperăm şi ca mulţi investitori atraşi prin această listare să se extindă pe piaţa de capital din România.

Nu sunt frustrat, dar am demonstrat că ce am făcut a fost benefic pentru piaţă şi cred că această mişcare va fi un alt pas în această direcţie.

Reporter: Mai aveţi de trecut de "hopul" ASF.

Greg Konieczny: Din perspectiva reglementatorului, nu cred că listarea la Londra aduce vreun risc pentru stabilitatea pieţei, iar ASF recunoaşte acest lucru. Este vorba doar despre crearea unui nou set de reguli, care să asigure decontări line şi condiţiile tehnice pentru executarea listării. Nu vorbim despre inventarea roţii, ci despre preluarea unor reguli care sunt prezente în alte state.

Reporter: Aveţi îngrijorări privind reglementatorul, având în vedere că din cauza sa nu aţi reuşit să vă cotaţi la Varşovia?

Greg Konieczny: Atunci era încă CNVM. Au avut loc multe schimbări, ASF are un nou preşedinte orientat către piaţă şi cu multă experienţă. Avem relaţii foarte diferite faţă de înainte.

Reporter: Spuneţi că relaţiile sunt mai bune cu Mişu Negriţoiu.

Greg Konieczny: Da, şi cu el, şi cu echipa domnului Mircea Ursache, care ne-a ajutat şi a fost foarte înţelegătoare privind problemele legate de Fondul Proprietatea.

Reporter: Cu unele dintre ele.

Greg Konieczny: Nu te poţi aştepta să fie cu toate. Există, totuşi, nişte reguli şi legi care trebuie schimbate. De aceea, s-a început cu înlăturarea celor 8 bariere din calea dezvoltării pieţei de capital.

Însă acesta este doar primul pas pentru a face piaţa mai prietenoasă pentru emitenţi şi investitori, dar trebuie să urmeze multe alte măsuri.

Reporter: Ce şanse vă daţi să vă încadraţi în condiţiile impuse de acţionari privind menţinerea discount-ul dintre preţul acţiunilor şi VUAN sub 15%, în cel puţin două treimi din perioada 1 octombrie 2014 - 30 iunie 2015?

Greg Konieczny: Suntem determinaţi să creăm valoare pentru acţionarii noştri, inclusiv prin reducerea discountului. 15% este doar un număr (n.r. la finalul lunii iulie, discountul era de 33%, VUAN-ul fiind de 1,2489 lei/unitate). Poate, în ceva timp, oamenii vor spune că nu este suficient de ambiţios. Sper că acesta va fi cazul. Dar, pentru asta ar trebui să ni se permită să luăm toate măsurile posibile. Una dintre măsuri este chiar listarea la Londra.

Reporter: Dacă înţeleg corect, sunteţi încrezător că veţi îndeplini condiţiile, dar nu neapărat în perioada de timp specificată.

Greg Konieczny: Spun doar că vom lucra în această direcţie şi că 15% este doar un număr. Putea fi 16%, 17%.

Reporter: Dar depindeţi de acest număr.

Greg Konieczny: Da, depindem de el. Acţionarii vor evalua ce am făcut şi vor lua o decizie. Din nefericire, nu este sub controlul nostru, dar vom face tot posibilul să reducem semnificativ discountul. Dacă va fi 15%, 20% sau 10%, nu ştiu.

Reporter: Ce alte măsuri mai aveţi în vedere, pe lângă listarea la Londra?

Greg Konieczny: Vom continua ce am început deja. Pe de o parte vom ajusta portofoliul şi vom încerca să creştem valoarea unitară a activului net. Desigur, vom încerca să reducem cât mai mult posibil partea din portofoliu reprezentată de acţiunile necotate, pentru că acesta este unul dintre motivele discountului mare. Mai sunt acţiunile corporative - distribuţiile către acţionari, răscumpărările care sunt deja aprobate şi alte lucruri, pe care le vom anunţa când vom fi pregătiţi.

Reporter: Ce active doriţi să mai vindeţi în perioada următoare?

Greg Konieczny: Am anunţat deja că dorim să vindem sau să creăm lichiditate pentru companiile de distribuţie - EON, Enel, GDF. Este greu să ne gândim că ar putea fi listate. Poate că o idee ar fi să le schimbăm cu altceva, în loc de vânzare. Vom vedea.

Reporter: Aţi mai încercat să propuneţi listarea şi la Salrom.

Greg Konieczny: Acesta este un alt subiect. Considerăm că, pe lângă ofertele aprobate deja de Guvern, mai sunt trei candidaţi pentru IPO: Salrom, Portul Constanţa şi Aeroporturi Bucureşti. Încercăm să lucrăm cu Guvernul pentru ca acestea să intre pe agenda lor. Sperăm ca măcar una dintre acestea să vină pe piaţă anul viitor, pentru că acum nu avem nimic în calendar, iar piaţa are nevoie de evenimente de lichiditate, ca să se dezvolte.

Reporter: Au existat proteste referitoare la Portul Constanţa, iar apoi Ministrul Transporturilor s-a schimbat. Aţi avut discuţii cu noul ministru?

Greg Konieczny: Da. Lucrăm cu Guvernul. Chiar şi premierul Victor Ponta a vorbit de câteva ori despre listarea Portului Constanţa. Este decizia Guvernului, nu a noastră.

Reporter: Cum caraterizaţi rezultatele avute până acum, după acţiunile întreprinse pentru reducerea discountului?

Greg Konieczny: Am îndeplinit acest obiectiv. Discountul este în scădere de la an la an, dar este, în continuare, inacceptabil de mare. De aceea, vrem să folosim toţi banii generaţi pentru reducerea discountului şi nu pentru eventuale investiţii.

Reporter: Aţi declarat că FP este prea mare în raport cu dimensiunea pieţei noastre de capital. Ce dimensiune ar fi ideală?

Greg Konieczny: Având în vedere dimensiunea actuală a pieţei? Este o întrebare bună. Este dificil de spus. Să spunem aşa. Noi investim şi prin alte fonduri Franklin Templeton. Având în vedere dimensiunea şi faptul că nu putem cumpăra acţiuni FP, avem în jur de 200 de milioane de euro investiţi în România, pe alte fonduri. Atâţia bani poate aduce un investitor care nu cumpără Fondul Proprietatea rapid, pe piaţă. Cu aceşti bani, în afară de FP, suntem probabil cel mai mare investitor de pe piaţă.

Reporter: Fondurile FT au ieşit de pe SIF-uri. Asta înseamnă că nu apreciaţi măsura ASF să lase SIF-urile să se cumpere între ele?

Greg Konieczny: Cred că am vândut înainte. Ar trebui întrebaţi managerii SIF-urilor care sunt strategiile lor. Fondurile FT au investit în SIF-uri, în contextul alegerilor pentru noi conduceri, pentru că am crezut că este o şansă să fie adus "sânge proaspăt" în sistem. Din păcate, nu a fost aşa. Vedem foarte puţini stimuli de la actualii manageri ai SIF-urilor să creeze valoare pentru acţionari.

Reporter: Fondurile Franklin Templeton au vândut masiv şi acţiuni BVB.

Greg Konieczny: Nu sunt responsabil cu asta, se ocupă colegii de la fondurile dedicate pieţelor de frontieră. Este decizia lor. O problemă pentru ei a fost capitalizarea mică a BVB, lichiditatea redusă, în contextul în care valoarea fondurilor a crescut foarte mult. Au considerat că este mai bine să investească în altceva. În mai multe ţări au decis să reducă numărul deţinerilor mici. Credem în BVB pentru că piaţa ar trebui să se dezvolte, iar operatorul de piaţă să profite.

Reporter: Sunteţi mulţumit de activitatea managementului BVB?

Greg Konieczny: Există unele rezultate tangibile. Dar, desigur, este nevoie de mai multă muncă. Trebuie lucrat la scăderea comisioanelor BVB şi ASF.

Reporter: Aţi susţinut numirea lui Ludwik Sobolewski la conducerea Consiliului Poştei Române?

Greg Konieczny: Nominalizarea lui Ludwik Sobolewski a venit de la Guvern. Noi ne-am păstrat membrul pe care îl aveam deja acolo. Credem că acest board de la Poşta Română, deşi nu a fost numit cu respectarea în totalitate a Ordonanţei 109 (privind managementul privat), reprezintă o schimbare foarte bună, din punct de vedere al calităţii oamenilor care sunt acolo. Prioritatea lor numărul 1 este să finalizeze procesul de privatizare. Dacă reuşesc, va fi o realizare mare.

Reporter: O mişcare destul de controversată pe care aţi făcut-o a fost plasamentul privat pentru 5% din Romgaz, în timpul ofertei Electrica. Sunt voci care spun ca v-a fost teamă de efectele unui posibil eşec al ofertei pe Bursă?

Greg Konieczny: Aceiaşi oameni spun că am vândut Romgaz ca să împiedicăm listarea Electrica. Nu are sens.

Mulţi oameni nu înţeleg sau au puţină experienţă în piaţa de capital. De ce am fi împotriva ofertei Electrica? De ce am încerca să o împiedicăm?

Listarea Electrica aducea investitori noi în piaţă, care să se uite şi la alţi emitenţi şi, în plus, strângea o grămadă de bani, cu care compania putea, eventual, să ne cumpere participaţiile la filiale. Era în interesul nostru, aşa că nu am fi făcut nimic care să împiedice acest IPO.

Din contră, prin plasamentul Romgaz, cred că nu am făcut decât să atragem şi mai mult interes asupra României, pentru că, ulterior, când am vândut Transelectrica, de la mijlocul lui iunie până la mijlocul lui iulie, a fost cea mai bună lună din istoria pieţei de capital româneşti.

Reporter: Aţi avut numeroase declaraţii pozitive la adresa conducerii Transelectrica şi totuşi aţi renunţat la participaţie.

Greg Konieczny: Trebuie să ţinem cont că, şi la Transelectrica, şi la Transgaz, din cauza licenţierii ca operatori independeţi de transport, ne-am pierdut drepturile de vot (n.r. o directivă europeană stabileşte că nu poţi fi, în acelaşi timp, acţionar la companii de transport şi la companii producătoare şi furnizoare de energie). Nu mai puteam influenţa ce se întâmplă cu compania. Acesta a fost principalul motiv pentru care am vândut participaţia la Transelectrica. Performanţa acţiunilor Transelectrica ne-a surprins chiar şi pe noi, cât de repede bonusurile în acţiuni s-au reflectat în operaţiunile companiei şi au fost recunoscute de piaţă. Toţi acţionarii Transelectrica au beneficiat din acest lucru, au primit dividende, iar cotaţia este mult mai ridicată. Totuşi, fără drepturile de vot, era foarte greu pentru noi să justificăm deţinerea la această companie. Nu prea multă lume realizează că am pierdut drepturile de vot, dar se găseşte în documente.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Trebuie sa apreciem faptul ca acest domn iese macar o data pe luna si explica diverse lucruri despre FP.Ca or fi deciziile bune sau rele,asta e alt subiect,dar cel putin pentru transparenta si disponibilitate merita respect.

    1. corect

    FP procedeaza exact ca si cum a facut anii trecuti SIF3. Au vandut tot ce era de valoare iar acum sint un "bidon".

    Chestia cu "reducerea discountului fata de VAN" e discutabila. Odata vandute participatii la societati profitabile care platesc in fiecare an dividende bune va scadea si atractivitatea portofoliului pe care-l detine fondul. De pilda anul viitor nu vor mai incasa dividende de la TEL, degeaba vor rascumpara anul asta inca cateva sute de milioane de actiuni. Anul viitor de unde vor mai scoate profit?

    Ce vor mai vinde? 

    1. F.corect ce spui!mai sunt oameni ,putini ce-i drept care mai si gândesc...

      Sifoanele incet si sigur se indreapta spre zero. Sif1 si 4 topesc banii in folosul administratorilor. Sif 2 si 5 mai dau cite o firmitura. 3 e gol. Iar sif6 sau Brk e mort pentru actionari de cind Prunea aiesit din peisaj

    super tare interviul. printre randuri intelegem unde va ajunge fp (200 mil eur). cine a fost papusarul pietei de capital din ultimii ani, ca bvb va fi si mai mica pt ca nu stie sa profite de reforma pietei impusa de fp si ca trebuie reduse comisioanele. pretty fair!

    1. Bvb dispare dupa intrarea in Euro. Bvb e nimic

    Strategia FTla FP este lupta cu discountul si folosirea banilor rezultati din lichidarea participatiilor pentru rascumpararea propriilor actiuni si nu pentru alte investitii.

    Cam putina strategie de la FT si altele erau asteptarile dar probabil la asta se rezuma managementul la FP lupata cu discountul si lupta cu sfaraiala. 

    Sa intelegem ca FP a hotarat sa ramana actionar doar in companii producatoare de si furnizoare de energie sau lichideaza totul rapid si cu discount maricel . 

    Sa spunem ca maine discountul va fi 10 % ce va face FT ?

    "Nu prea multă lume realizează că am pierdut drepturile de vot, dar se găseşte în documente. " 

    O intrebare intresanta ar fi fost:

    Ce mita a dat FT si cui din moment ce fara mandat legal face pe managerul la FP de 4 ani? 

    1. FP este o companie(fond) cu actionari privati,iar acestia au hotarat de fiecare data ca FT este,ptr moment,administratorul potrivit.Cand actionarii vor hotari ca administratorul trebuie schimbat,se va produce si acest lucru.

    Astept cu interes interviuri similare luate conducerilor SIFs. Ce strategii au privind activele si cum vor folosi profiturile.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb