GREG KONIECZNY, FONDUL PROPRIETATEA:  "Sperăm ca interesul investitorilor să se reflecte şi în performanţa pe Bursa londoneză"

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 22 aprilie 2015

"Sperăm ca interesul investitorilor să se reflecte şi în performanţa pe Bursa londoneză"

Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea (FP), speră ca interesul din partea investitorilor instituţionali străini pentru Fondul Proprietatea, observat în cursul roadshow-urilor recente, să se reflecte şi în performanţa Fondului pe Bursa de Valori de la Londra în urma listării secundare, prognozate pentru 29 aprilie.

"Din păcate, Regulamentul privind Titlurile de Interes (n.r aprobat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, pe 8 aprilie), deşi valoros pentru piaţa de capital din România, a fost emis prea târziu pentru ca listarea secundară a Fondului să poată avea loc prin aceste instrumente (iar acesta încă nu a fost publicat în Monitorul Oficial) fără a fi nevoie să mutăm data listării secundare, care este stabilită pentru 29 aprilie 2015", ne-a spus domnia sa.

Fondul Proprietatea a raportat, luni, că a decis cotarea la London Stock Exchange, prin certificate globale de depozit (GDR), renunţând la ideea listării prin titluri de interes.

Ieri, FP şi-a anunţat intenţia să solicite admiterea la tranzacţionare pe Secţiunea Specialist Fund Market ("SFM") a London Stock Exchange plc ("LSE") a certificatelor de depozit globale ("GDR") având drept suport acţiuni emise de aceasta ("Acţiunile"), ca urmare a aprobării prospectului de către UK Financial Conduct Authority.

Potrivit FP, cererea de admitere la tranzacţionare pe secţiunea SFM a London Stock Exchange se va realiza pentru până la 81.228.524 GDR reprezentând acţiuni ordinare ale Fondul Proprietatea, fiecare cu o valoare nominală de 0,95 lei şi oferind un drept de vot în cadrul adunării generale a Acţionarilor Fondului, unde 1 GDR reprezintă 50 de Acţiuni.

Fondul a transmis că "scopul tranzacţiei este de a permite investiţii mai mari în Fondul Proprietatea din partea investitorilor instituţionali internaţionali şi, prin urmare, de a lărgi baza de investitori instituţionali străini care nu sunt activi momentan în România, ceea ce ar reprezenta un beneficiu atât pentru Companie, cât şi pentru alte societăţi româneşti (inclusiv pentru societăţile din portofoliul Companiei) şi ar contribui, în cele din urmă, la reducerea discountului faţă de valoarea activului net la care sunt tranzacţionate în prezent acţiunile".

Facilitatea GDR se va limita la o treime din capitalul social emis al companiei, conform reglementărilor din România privind valorile mobiliare. În primele 90 de zile de la admiterea la tranzacţionare, The Bank of New York Mellon (banca depozitară) va renunţa la comisioanele de emitere a GDR, conform comunicatului FP

Depozitarul GDR se aşteaptă să înceapă acceptarea solicitărilor de depozit/emitere GDR începând cu deschiderea programului din data de sau în jurul datei de 27 aprilie 2015, iar Fondul Proprietatea nu va oferi GDR-uri, au mai precizat reprezentanţii FP.

Fondul Proprietatea va fi unul dintre cele mai mari fonduri (în ceea ce priveşte valoarea activului) tranzacţionat pe London Stock Exchange, cu o valoare a activului net de 12,6 miliarde lei (3,1 miliarde dolari) la 31 martie 2015 şi o capitalizare bursieră de 9,6 miliarde lei (2,35 miliarde dolari) la 17 aprilie 2015, conform FP, care precizează: "Compania a declarat dividende brute per acţiune în valoare de 0,03854 lei în 2012, 0,04089 lei per acţiune în 2013 şi o distribuţie brută în numerar de 0,05 lei per acţiune în 2014. O distribuţie brută în numerar de 0,05 lei per acţiune a fost aprobată de acţionari a fi plătită la data de sau în jurul datei de 29 iunie 2015 (echivalentul unui profit de 5,6% bazat pe preţul de închidere al acţiunilor la data de 17 aprilie 2015).

Mai mult, în perioada 12 aprilie 2013 - 17 aprilie 2015, compania a rambursat acţionarilor peste 2,28 miliarde lei (664,1 milioane dolari) prin implementarea unor programe de răscumpărare a acţiunilor, în conformitate cu obiectivul său investiţional".

Greg Konieczny a declarat: "În plus faţă de programele de răscumpărare obişnuite de acţiuni, restituirile de numerar, şi a unui program proactiv de relaţii cu acţionarii, vedem listarea secundară a companiei pe London Stock Exchange ca o parte integrantă a mecanismului nostru de reducere a discountului".

La finalul anului 2014, primele zece deţineri din portofoliul companiei, însumând 82,38% din VAN, au fost compania de petrol şi gaze naturale OMV Petrom (33,2% din VAN), producătorul de energie hidroelectrică Hidroelectrica (16,5% din VAN), producătorul de gaze naturale Romgaz (10,3% din VAN), distribuitorii de curent electric Enel Distribuţie Banat (4,8% din VAN) şi Enel Distribuţie Muntenia (3,5% din VAN), furnizorul şi distribuitorul de gaze naturale GDF Suez Energy Romania (3,5% din VAN), distribuitorul de energie electrică şi gaz

E.ON Distribuţie Romania (3,3% din VAN), distribuitorul de energie electrică Enel Distribuţie Dobrogea (3,0% din VAN), operatorul aeroportuar CN Aeroporturi Bucureşti (2,5% din VAN) şi distribuitorul de energie electrică Electrica Distribuţie Muntenia Nord (1,8% din VAN).

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Cel putin eu sunt mai mult decat multumit de actiunile acestui manager Franklin Templeton. Nici un administrator roman nu ar fi facut ceeace a facut un administrator American pentru noi. Multumim, multumim.

    1. Când am primit actiuni la FP drept despagubire, s-a socotit valoarea de 1 leu bucata.Tot ce am vandut pana acum, s-a vandut in paguba. ce sa fac pt. a recupera diferenta pana la 1 leu bucata?

      Te cheama palade van deusen?!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb