Angajaţii germani ai retailerului american online "Amazon.com" Inc. au declanşat, ieri, o grevă de o zi din cauza nemulţumirilor legate de salarii. Aceştia luau în calcul extinderea protestului timp de câteva câteva zile, în condiţiile în care managementul local al companiei a refuzat să negocieze pe marginea contractelor colective de muncă şi a majorării salariilor.
"Luăm în considerare trecerea de la greva de o singură zi la încetarea lucrului pe timp de mai multe zile", a declarat Joerg Lauenroth-Mago, negociator-şef al sindicatului Ver.di.
Sindicatul le-a cerut salariaţilor centrelor de distribuţie "Amazon" din Leipzig şi Bad Hersfeld să înceteze lucrul, greva de ieri fiind a treia din 14 mai până în prezent. Aproape jumătate din cei 5.300 de salariaţi ai "Amazon" din cele două oraşe germane au participat la grevă.
Ver.di solicită majorarea salariului minim la 10,66 euro/oră, de la 9,30 euro, în cazul centrului din Leipzig, respectiv la 12,18 euro, de la 9,83 euro, la cel din Bad Hersfeld. În plus, sindicatul cere plata sporurilor pentru turele de noapte.
Retailerul american a fost în centrul unui documentar difuzat de postul de televiziune ARD, care acuză compania că îi exploatează pe lucrători.