"Groupama Asigurări" închide zece sedii

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 21 iunie 2011

Un număr de zece sedii secundare ale companiei de asigurări "Groupama" vor fi desfiinţate. Hotărârea a fost adoptată în cadrul Consiliului de Administraţie al societăţii şi a fost publicată, la sfârşitul săptămânii trecute, în Monitorul Oficial. Două dintre sediile "Groupama Asigurări" care nu vor mai funcţiona, conform deciziei emise de directorul general al companiei, sunt situate în judeţul Constanţa. Restul de opt sunt repartizate, câte una, în judeţele Călăraşi, Sibiu, Dâmboviţa, Alba, Galaţi, Brăila; Sălaj şi Cluj.

Ratingul pentru credite pe termen lung al asigurătorului francez "Groupama" - compania mamă a "Groupama Asigurări" - a fost, recent, revizuit în scărere, de agenţia de evaluare financiară "Standard & Poor"s" (S&P), de la "A-" la "BBB+", din cauza expunerii pe obligaţiuni emise de Grecia. Potrivit unui comunicat al S&P, calificativul are perspectivă negativă, în cazul în care profitul se va situa sub aşteptări, capitalizarea se va deteriora sau conducerea nu va acorda prioritate stabilităţii financiare asupra creşterii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb