Grup Şerban Holding (GSH), companie ce activează în mai multe domenii din agricultură, a obţinut în primele nouă luni ale anului un profit net consolidat de 18,4 milioane lei, cu 48% peste cel din acelaşi interval al anului trecut, în vreme ce veniturile din exploatare s-au ridicat la 437,6 milioane lei, în creştere cu 3%, conform raportului emitentului publicat, vineri, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Indicatorul EBITDA s-a ridicat la 57 milioane lei, în creştere cu 27% faţă de cel din primele nouă luni ale anului trecut. "EBITDA continuă să fie principalul indicator-cheie de performanţă utilizat de companie, reflectând sustenabilitatea economică a liniilor noastre de business şi potenţialul de investiţie în proiecte noi de dezvoltare", spune Nicolae Şerban, CEO al Grup Şerban Holding.
Directorul emitentului menţionează că, potrivit strategiei comunicate la începutul anului, GSH s-a concentrat mai puţin pe creşterea cifrei de afaceri şi mai mult pe optimizarea marjei. "Această abordare s-a tradus prin prioritizarea unui portofoliu de produse cu potenţial ridicat de marjă, precum legumele. Totodată, creşterea preţurilor la cereale pe piaţă a contribuit semnificativ la această performanţă", spune Nicolae Şerban.
Pentru primele nouă luni, Grup Şerban Holding a raportat cheltuieli din exploatare de 399,6 milioane lei, cu 1% peste cele din acelaşi interval al anului trecut. Cheltuielile cu materiile prime şi materialele au fost de 36,8 milioane lei, în scădere cu 32%, în vreme ce alte cheltuieli materiale s-au majorat cu 77%, până la 1,2 milioane lei. Cheltuielile cu personalul au avut o creştere putrenică, până la 16,5 milioane de lei, cu 187% peste cele din primele nouă luni ale lui 2023.
În aceste condiţii, rezultatul operaţional s-a ridicat la 38 milioane lei, cu 36% peste cel din primele trei trimestre ale anului trecut, în vreme ce din activităţi financiare emitentul a înregistrat o pierdere de 15,7 milioane lei.
Structura internă a grupului este integrată şi conţine următoarele linii de activitate: agribusiness (cultura plantelor şi comerţ cu cereale, plante oleaginoase şi legume); zootehnie (creşterea bovinelor şi ovinelor de carne); panificaţie (cofetărie-patiserie, alimentaţie publică) şi prestări servicii (distribuţie şi transport).
Potrivit raportului de la BVB, în primele nouă luni ale anului, Grup Şerban Holding a înregistrat un progres semnificativ în implementarea proiectelor demarate în anii anteriori. "Astfel, ne aşteptăm ca la începutul anului 2025 să devină complet operaţionale capacităţile de depozitare a legumelor, cu un total de 15.000 de tone, alături de o linie de ambalare cu o capacitate de 30 tone/oră; la mijlocul anului 2025 să fie finalizat proiectul dedicat creşterii găinilor ouătoare, care are un potenţial de producţie anuală de 50 de milioane de ouă", se arată în raport.
Grup Şerban Holding este listată în Piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, dar lichiditatea acţiunilor este redusă, chiar dacă capitalizarea este de circa 300 milioane lei, deoarce are un free-float foarte redus, în condiţiile în care Nicolae Şerban deţine aproape 96% din GSH.