Grupul CEZ a raportat în România un profit net de 421,249 milioane de lei în 2017, în creştere cu peste 651 milioane de lei faţă de anul anterior, când compania a anunţat o pierdere netă de 229,849 milioane de lei, potrivit informaţiilor financiare prezentate, astăzi, de conducerea companiei, într-o conferinţă de presă.
În acelaşi timp, valoarea profitului raportat înainte de deducerea dobânzilor, impozitelor, deprecierii şi amortizării (EBITDA) a fost, anul trecut, de 362,701 milioane de lei, în scădere cu 103,550 milioane de lei, faţă de 2016, relatează Agerpres.
În 2017, turbinele din parcul eolian Fântânele - Cogealac au produs un total de 1.323 GWh, în creştere cu 164 GWh comparativ cu anul anterior, datorită condiţiilor meteorologice favorabile. Pe de altă parte, vânzarea de electricitate către consumatorii finali a scăzut, în intervalul de referinţă, cu 2,3%, în principal din cauza unui consum de energie mai redus. În plus, numărul locurilor de consum a înregistrat o uşoară scădere, cu 0,99% faţă de anul 2016.
Per ansamblu, pierderile în reţelele de distribuţie ale Distribuţie Energie Oltenia au scăzut, anul trecut, faţă de 2016, cu 8,2%. Datele companiei relevă că, în luna decembrie 2017, parcul eolian CEZ a înregistrat cea mai mare producţie de energie electrică de peste an, de 154.599 MWh, conform surselor citate.
La nivel investiţional, Distribuţie Energie Oltenia SA a derulat în anul 2017 un program finanţat din surse proprii, în valoare de 178,324 milioane lei, şi un program de puneri în funcţiune de 171,588 milioane lei.