"Lukoil", al doilea producător major de ţiţei din Rusia, nu mai este foarte interesat să-şi vândă rafinăriile din Europa, în condiţiile în care marjele sale de profit s-au îmbunătăţit, conform Reuters.
În iunie, compania rusă anunţa că ar putea lua în considerare divizarea sau vânzarea activelor de rafinare din Europa, ca să se concentreze pe activităţile de explorare din Rusia şi de peste hotare.
"În acest moment, rafinăriile din Europa sunt extrem de profitabile. În urmă cu un an, ele înregistrau pierderi semnificative", a declarat prim-vicepreşedintele pentru rafinare al companiei, Vladimir Nekrasov. Acesta a adăugat că în prezent este dificil de spus dacă "Lukoil" ar putea decide vânzarea activelor de rafinare din Europa.
În Bulgaria, "Lukoil" deţine rafinăria din Burgas, care are o capacitate de producţie de 9,8 tone pe zi, în timp ce rafinăria Petrotel de la Ploieşti procesează anual 2,4 milioane de tone de benzină şi motorina, conform Agerpres.
"Lukoil" este unul dintre liderii pieţei petroliere româneşti, cu o cotă de aproximativ 20% din piaţa totală de produse petroliere. În prezent, compania Lukoil România deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie.