Grupul minier Rio Tinto îşi cere scuze pentru pierderea unei capsule radioactive în Australia

M.C.
Internaţional / 30 ianuarie 2023

Grupul minier Rio Tinto îşi cere scuze pentru pierderea unei capsule radioactive în Australia

Gigantul minier britanico-australian Rio Tinto şi-a cerut scuze, astăzi, după pierderea unei capsule de dimensiuni mici, dar deosebit de radioactivă, care nu a fost găsită de la jumătatea lunii ianuarie când a dispărut în timp ce era transportată cu un camion de la o mină din statul Australia de Vest, informează AFP, conform Agerpres.

Capsula de culoare argintie, de 8 mm pe 6 mm, utilizată în cadrul operaţiunilor miniere, conţine o substanţă radioactivă, Cesiu-137, potrivit Ministerului Sănătăţii din Australia de Vest.

Serviciile de intervenţie au precizat că această capsulă a fost pierdută în timp ce era transportată cu un camion de la o mină din apropierea oraşului îndepărtat Newman până în suburbiile de la nord de Perth, pe o distanţă de aproximativ 1.400 de kilometri.

"Recunoaştem că această situaţie este cu certitudine foarte preocupantă şi ne cerem scuze pentru îngrijorarea pe care a stârnit-o în comunitatea din Australia de Vest", a declarat într-un comunicat transmis AFP Simon Trott, directorul general al Rio Tinto Iron Ore.

"Am lansat propria noastră investigaţie pentru a înţelege cum a fost posibilă pierderea capsulei", a adăugat el.

Capsula radioactivă, care face parte dintr-o jojă utilizată în industria minieră pentru a măsura densitatea minereului de fier, era transportată de un contractant certificat Rio Tinto, a precizat Trott.

Autorităţile sanitare, care au semnalat pentru prima dată situaţia vineri, au avertizat împotriva oricărei manipulări a acestui obiect susceptibil de a provoca arsuri sau sindromul iradierii acute şi au recomandat păstrarea unei distanţe de minimum cinci metri de capsulă.

Un purtător de cuvânt al departamentului de pompieri a declarat săptămâna trecută că operaţiunile de căutare a capsulei se concentrează mai întâi asupra zonelor populate, însă ar putea dura câteva săptămâni.

Sarcina, asemănătoare cu găsirea proverbialului ac în carul cu fân, "nu este imposibilă" deoarece cercetătorii sunt echipaţi cu detectoare de radiaţii, a declarat Andrew Stuchbery, care conduce Departamentul de Fizică Nucleară de la Universitatea Naţională Australiană. "E ca şi cum ai atârna un magnet peste un car cu fân, îţi oferă mai multe şanse", a explicat el.

"Din câte am citit, dacă treci cu maşina pe lângă ea, riscul este echivalent cu o radiografie. Dar dacă stai lângă ea sau dacă este mânuită, ar putea fi foarte periculoasă", a precizat Stuchbery.

Autorităţile au fost alertate miercuri cu privire la dispariţia capsulei după ce compania responsabilă de aceasta a realizat lipsa ei, a adăugat el.

Incidentul se adaugă problemelor cu care s-a confruntat gigantul minier în 2020, în urma distrugerii a două situri străvechi şi sacre, situate în regiunea Pilbara din Australia de Vest, pentru exploatarea unui zăcământ de fier.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb