Senatorii liberali vor vota pentru ridicarea imunităţii fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog, a anunţat, miercuri, în plen, liderul grupului PNL, Virgil Guran, care şi-a exprimat speranţa ca Justiţia "să fie corectă", potrivit Agerpres.
"Mi-aş fi dorit să nu iau astăzi cuvântul. Nu este plăcut când ajungem în această situaţie, chiar dacă acel coleg este din Opoziţie. Uneori e bine să taci, dar vă spun cu toată deschiderea - sunt unul dintre politicienii care spune că există şi abuzuri în Justiţie. Sunt unul dintre politicienii care spune că avem nevoie de o lege a răspunderii magistraţilor, dar, din păcate, nu avem suficient curaj să facem acest lucru. Noi nu ne putem erija în Justiţie să spunem dacă trebuie sau nu începută urmărirea penală. (...) Eu cred că trebuie să existe corectitudine şi dreptate. (...) Avem un rol şi, dacă suntem trimişi aici de popor, va trebui să ne asumăm acest rol indiferent de ce gândeşte unul şi altul. Atunci într-adevăr suntem parlamentari şi merităm respectul poporului când avem curajul şi când este în favoarea noastră şi când este în defavoarea noastră să judecăm corect şi să nu executăm doar nişte ordine", a spus Guran, la dezbaterea solicitării DNA adresată Senatului pentru începerea urmăririi penale a lui Florian Bodog, într-un dosar legat de plata unui consilier personal care nu s-ar prezentat la serviciu şi nu ar fi prestat activităţile la care era obligat prin contract.
PNL va vota pentru începerea urmăririi penal în speranţa şi în ideea în care Florian Bodog trebuie să aibă dreptul "să se apere", a transmis Virgil Guran. "În acelaşi timp, vă spun, personal, că sper ca Justiţia să fie corectă şi va judeca corect, nu în funcţie de cine a fost Bodog sau cine este Bodog. În momentul în care vom ajunge la o Justiţie în care să avem o încredere totală, vom fi un stat de drept care îşi merită locul în Europa, dar pentru asta trebuie să luptăm împreună. PNL va vota pentru ridicarea imunităţii", a adăugat liderul senatorilor liberali.