Guvernatorul Băncii Angliei, criticat pentru măsurile de relaxare

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 7 septembrie 2016

Guvernatorul Băncii Angliei, criticat pentru măsurile de relaxare

Mark Carney, guvernatorul Băncii Angliei, s-ar putea să se fi grăbit cu decizia de reducere a dobânzii de referinţă şi extinderea măsurilor de relaxare fiscală, potrivit lui Jacob Rees-Mogg, parlamentar britanic care cere demisia acestuia, pe motiv că a avertizat în privinţa costurilor părăsirii Uniunii Europene, conform Bloomberg.

"Din moment ce nu putem avea încredere că este imparţial, începi să te gândeşti dacă acţiunile sale au un spate politic sau dacă tăierea dobânzilor a fost un răspuns la criticile unor analişti, pentru a dovedi că are dreptate", a spus Mogg, care a pledat pentru ieşirea britanicilor din UE. Acesta a adăugat: "Carney a subminat percepţia de imparţialitate".

Parlamentarul a mai declarat: "Guvernatorul a acţionat prea devreme, în opinia mea. Nu au existat dovezi suficiente la acel moment (n.r. când a redus dobânda) că erau necesare noi măsuri de stimulare monetară".

La data de 4 august, Banca Angliei a redus dobânda cheie pentru prima dată după anul 2009: minus 0,25 puncte procentuale, la nivelul minim record de 0,25%, aşa cum aşteptau analiştii. Banca Angliei a mai decis să reia programul de achiziţii de active.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb