Guvernul american a anunţat, miercuri, că a achiziţionat 105 milioane de doze de vaccin anti-Covid-19 de la Pfizer-BioNTech pentru toamnă, informează news.ro.
Contractul, în valoare de 3,2 miliarde de dolari, include diferitele doze pentru bebeluşi, copii mici şi adolescenţi/adulti. Ar putea include, de asemenea, versiuni dezvoltate special împotriva variantei Omicron, aşa cum a recomandat guvernului, marţi, un grup de experţi.
Livrările urmează să înceapă la sfârşitul verii şi să continue în următoarele luni.
Acordul, semnat cu Ministerele Apărării şi Sănătăţii, include opţiunea de achiziţie a până la 300 de milioane de doze.
"Administraţia Biden-Harris se angajează să facă tot ce stă în putinţă pentru ca vaccinurile să fie gratuite şi disponibile pe scară largă pentru americani - şi acesta este un pas important în timp ce ne pregătim pentru toamnă", a spus ministrul sănătăţii Xavier Becerra.
Joe Biden a cerut Congresului să voteze un nou pachet de finanţare pentru pandemie de 23,5 miliarde de dolari, dar acesta nu a fost încă aprobat. Astfel, guvernul federal "a fost nevoit să realoce 10 miliarde de dolari din fondurile existente", se arată în comunicatul de presă al Ministerului Sănătăţii.
Casa Albă indicase anterior că, fără noi finanţări, vaccinurile ar putea fi administrate gratuit doar celor expuşi riscului cel mai mare.