GUVERNUL APROBĂ FONDUL DE GARANTARE CA POSIBIL ADMINISTRATOR SPECIAL PENTRU PILONUL II Cabat: "Pilonul II de pensii nu va mai fi privat, dacă va fi administrat de stat"

M.G.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 27 mai 2019

Cabat: "Pilonul II de pensii nu va mai fi privat, dacă va fi administrat de stat"

Teodorovici: "ASF a propus un mecanism pentru ca Statul şi contribuabilii să nu aibă supriza de a se regăsi în situaţia în care nu există instrument care să preia managementul"

Guvernul a aprobat ca Fondul de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private să poată deveni administrator special pentru fondurile de pensii administrate privat din cadrul Pilonului II, propunere venită din partea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), a anunţat, după şedinţa de Guvern de joi, ministrul Finanţelor Publice Eugen Teodorovici.

Domnia sa a afirmat: "S-a aprobat o propunere care vine din partea ASF. Asta înseamnă că această structură independentă propune un instrument corect, legal şi prezent şi în alte state pentru ca Statul Român şi contribuabilii care depun în aceste fonduri şi au încredere în Pilonul II de pensii să nu aibă surpriza, cum a fost în alte state europene, de a se regăsi în situaţia în care nu este niciun instrument care să preia acest management (n.r. în situaţia în care administratorii se retrag). (...) Este o propunere care nu înseamnă că cineva naţionalizează ceva".

Potrivit analistului economic Dragoş Cabat, cadrul legislativ trebuia să cuprindă şi această variantă, pentru că exista un gol legislativ în situaţia în care vreunul dintre administratorii de fonduri decide să se retragă din ţara noastră.

Acesta ne-a declarat: "Soluţia este foarte proastă. Sper să nu se ajungă niciodată în situaţia aceea, pentru că ar însemna ca statul să gestioneze nişte lucruri pe care nu ştie să le gestioneze, nu a ştiut niciodată să le gestioneze şi nu ar fi normal să le gestioneze. Este sistem administrat privat. Dacă este administrat de stat, nu mai este privat".

Ministrul Finanţelor a mai precizat la finalul şedinţei de Guvern că a mai fost aprobată, referitor la legislaţia privind parteneriatul public-privat, reglementarea modului de implicare în finanţarea proiectelor strategice de investiţii a fondurilor sau a societăţilor de investiţii, inclusiv a fondurilor de pensii administrate privat.

Reprezentantul executivului a detaliat: "S-au purtat discuţii în acest sens cu fondurile internaţionale de investiţii care au un mare interes pentru a finanţa astfel de proiecte, finanţări care sunt mult mai atractive decât cele pe care un partener privat le atrage din sistemul bancar. În acest sens, instituim un mecanism simplu prin care fondurile sau societăţile de investiţii vor transmite scrisori de intenţie cu privire la finanţarea unor proiecte la Comisia Naţională pentru Strategie şi Prognoză până la aprobarea studiului de fundamentare, iar pe baza acestor solicitări se va stabili structura de finanţare a fiecărui proiect în parte, structură care va fi inclusă în studiul de fundamentare. Prin aceste modificări se pot asigura sursele financiare suplimentare pentru realizarea acestor proiecte în parteneriat public-privat".

În ceea ce priveşte reducerea noilor cerinţe de capital propusă de administratori la ultimele discuţii purtate cu Guvernul acum două săptămâni, Teodorovici a dat de înţeles că executivul va arăta disponibilitate pentru a se găsi o soluţie utilă pentru contribuabili, la fel ca în cazul taxei pe activele bancare. De asemenea, anterior, Eugen Teodorovici a mai spus că fondurile de pensii Pilon II ar urma să investească în aceste parteneriate din majorarea capitalului.

Şeful Finanţelor a mai afirmat: "Noi creăm un cadru legal să poată (administratorii fondurilor de pensii) intra dacă dânşii decid să facă acest lucru. Este o legătură între eventuala implicare într-un proiect în regim public-privat, există un risc de la caz la caz, şi unii şi alţii trebuie să fim, mai ales noi ca stat, siguri că un astfel de risc este controlat, mai ales şi ASF-ul are un rol în acest cadru legislativ. Ne orientăm şi dupa practica altor state cu experienţă în acest domeniu. Extindem cât se poate de mult, într-o zonă nu cu foarte mare risc, aceste posibile investiţii din partea fondurilor de pensii, dar logic că partea aceasta de capital, ca şi creştere, trebuie diminuată cu cât riscul în cealaltă parte de investiţie creşte. Acesta este mecanismul. E o chestiune simplă şi repet: nimeni nu are vreo frustrare, vreo dorinţă de a pleca din România".

În ceea ce priveşte condiţionarea reducerii noilor cerinţe de capital social prin investiţiile în parteneriate public-private, domnul Dragoş Cabat ne-a spus: "Este o obligaţie forţată şi nu este normal. Ele fac ceea sunt obligate să facă. Şi aşa au nişte constrângeri foarte mari, oricum finanţează Statul prin titlurile de stat în proporţie foarte mare şi este posibil să le forţeze să facă multe alte lucruri. De aceea, la un moment dat, dacă nu li se vor mai părea condiţiile ok, o să-şi dorească poate unele dintre ele să iasă".

Investiţia în diferite zone ale economiei ar fi fost propusă de administratorii fondurilor de pensii private în cadrul discuţiilor cu Guvernul pentru a beneficia de o reducere a noilor cerinţe de capital, care necesitau iniţial fonduri suplimentare de circa 800 milioane de euro, cel puţin după anumite calcule care au circulat în spaţiul public.

Până la finalul lunii mai, ASF, Ministerul Muncii şi Finanţele trebuie să ajungă la un consens cu administratorii de pensii private în aşa fel încât ordonanţa de urgenţă 19/2019, cea care a prorogat termenul până la care fondurile trebuie să-şi majoreze capitalul, să fie modificată.

Eugen Teodorovici a mai spus că de la ultima discuţie avută cu cei şapte administratori îngrijorările acestora s-ar fi risipit.

"Au rămas încă anumite detalii tehnice mărunte, care să fie acceptate la nivel guvernamental şi să facem modificarea în textul de lege", a spus ministrul de resort.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Domnia sa a afirmat: "S-a aprobat o propunere care vine din partea ASF. (....) această structură independentă"

    Ce glumă bună....ASF independentă cu o conducere pur politică în cel mai evident mod, conducere fără legătură intelectuală cu piețele pe care chipurile le conduc....plus 80% din angajați partidiști, securiști, sinecuriști, nepotiști, amantiști etc. Acum că Daddy nu mai este CASF ales frumos de el mai rămâne valabil? Nu se pot realege membrii CASF cu o audiere normală profesionistă? Ce frumos ar fi...oricum Țară fără viitor. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb