Guvernul kuwaitian a dezminţit miercuri informaţii referitoare la o retragere a forţelor americane şi a anunţat că agenţia de presă Kuna, care tocmai difuzase informaţia, a fost piratată, relatează Reuters.
Agenţia oficială kuwaitiană de presă tocmai anunţase, citând Ministerul kuwaitian al Apărării, că a primit o scrisoare de la Comandamentul Militar american din baza de la Arifjan în care se anunţa "retragerea imediată" a tuturor forţelor americane în termen de trei zile.
Acest anunţ este "fals", iar agenţia Kuna a fost piratată, a anunţat într-un mesajpostat pe Twitter Tarek al-Muzarem, şeful serviciului de comuncare al Guvernului.
Ministrul kuwaitian al Apărării Ahmed Mansour al-Ahmad al-Sabah declara pentru Kuna că a primit o scrisoare de la Comandamentul Militar american de la baza Arifjan în care era anunţat de "retragerea imediată" a tuturor forţelor americane în trei zile.
"Primirea unei scrisori cu acest conţinut de la Camp Arifjan este neaşteptată şi comunicăm cu Departamentul american al Apărării pentru a obţine mai multe detalii şi informaţii", declara el.
Camp Arifjan, o bază situată la sud de oraşul Kuwait, este folosită în desfăşurarea forţelor americane în Irak, atât de Forţele terestre (US Air Force), cât şi de Forţele aeriene (US Air Force) şi Marina americane.