Guvernul Orban se reuneşte, vineri, în şedinţă, având mai multe proiecte pe ordinea de zi. Printre acestea se numără un Memorandum privind Secţia specială de investigare a infracţiunilor din Justiţie şi decizia de asumare a răspunderii pentru abrogarea OUG 51/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane, prin care transportului rutier de persoane interjudeţean este eliminat din sfera serviciilor publice. De asemenea, se discută un proiect de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, dar şi eliberarea din funcţie a unor prefecţi, potrivit Agerpres.ro.
Ordinea de zi anunţată pentru şedinţă cuprinde un proiect de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, dar şi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind siguranţa feroviară.
De asemenea, sunt trecute mai multe proiecte de hotărâri, dintre care unele vizează eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi
Se vor discuta, de asemenea, trei memorandumuri: Aprobarea Planului anual de transpunere a directivelor Uniunii Europene; Acordarea de asistenţă Albaniei în operaţiunile de expertizare a structurii clădirilor post cutremur şi Evaluarea cadrului legal cu privire la organizarea şi funcţionarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie şi propuneri.
În Memorandumul care vizează Secţia specială, MInisterul Justiţiei propune desfiinţarea acesteia sau regândirea modului în care funcţionează.
De asemenea, Guvernul este aşteptat să ia o decizie cu privire la asumrea răspunderii pentru abrogarea OUG 51/ 2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane.
"Siguranţa copiilor noştri este mai presus de orice! Mâine, la şedinţa de guvern, vom decide asumarea răspunderii pe abrogarea ordonanţei care bloca transportul şcolar gratuit al copiilor la nivel de judeţ", a anunţat Raluca Turcan, joi seară, pe Facebook.
Potrivit acesteia, "transportul pentru elevi şi profesori trebuie urgent să intre în sfera serviciilor publice".
"Elevii care fac naveta la şcoală trebuie să aibă la dispoziţie transport public, ca să circule în siguranţă, nu să-şi rişte viaţa făcând autostopul. Nu putem să cerem performanţă copiilor, dacă nu le oferim siguranţă şi condiţii decente în care să înveţe. PSD a dat OUG 51 în iunie 2019, în dispreţ total faţă de viaţa copiilor care fac naveta la şcoală, ignorând cu seninătate Regulamentul european nr. 1370/2007. Să nu includem transportul intrajudeţean de persoane în sfera serviciilor publice înseamnă să jucăm viaţa copiilor la ruletă, obligându-i să-şi rişte viaţa la ocazie, pe marginea drumului. Am văzut ce tragedii a produs lipsa unui transport public, regulat, între localităţi", a mai scris vicepremierul.
În 7 august, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională (CCR) în privinţa OUG 51/2019, susţinând că eliminarea transportului rutier de persoane interjudeţean din sfera serviciilor publice încalcă voinţa Parlamentului şi denaturează trăsătura de stat social consacrată la nivel constituţional,potrivit Agerpres.ro.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.12.2019, 13:59)
*Statul român actual este un stat slab.Actioneaza conform unor mituri si prejudecati,ia decizii importante pe baza de gândire deziderativa ce distorsioneaza realitatea in functie de propriile dorinte.societatea româneasca difera de economiile mature din Europa,în sensul ca,daca in Europa se schimba un guvren.nu se întâmla nimic grav.economia merge inainte,structura institutionala functioneaza*.C.G.De 30 de ani auzim mai mult minciuni si multe hotii.Cand vor invata oamenii sa gadeasca cu capul lor,nu sa ia de bune toate minciunile?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.12.2019, 17:08)
Acum trebuie să transpună in practică ideile tovarășului Klaus Iohannis, noul geniu din Carpați care se pricepe în orice domeniu.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.12.2019, 08:17)
PE CIND GUVERNUL VA APROBA PLAFOANELE SCZ BOVINE