Guvernul stabileşte cadrul aplicării procedurilor pentru proiectele cofinanţate din FEADR şi de la stat

Elena Deacu
Fonduri Europene / 25 martie 2015

Guvernul a adoptat o Hotărâre prin care se stabileşte cadrul general pentru aplicarea procedurilor de depunere, evaluare, selecţie, contractare, achiziţii, plată, control şi monitorizare aferente proiectelor cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat pentru perioada 2014-2020.

Totodată, Hotărârea de Guvern constituie temeiul pentru adoptarea actelor normative subsecvente şi a celor procedurale necesare implementării acestui nou program, o prelungire a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, din exerciţiul financiar anterior, 2007-2013.

Dintre aspectele reglementate de actul normativ, menţionăm: stabilirea regulilor generale de implementare privind măsurile de investiţii, măsurile de sprijin forfetar, măsurile cu caracter compensatoriu, măsurile de formare profesională etc.; condiţiile în care un solicitant poate depune mai multe proiecte; condiţiile de eligibilitate a cererii de finanţare; condiţiile generale în situaţia modificării angajamentelor asumate voluntar de către beneficiarii măsurilor compensatorii; stabilirea regulilor specifice Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală; stabilirea regulilor privind ajutoarele de minimis, ajutoarele exceptate şi a celor specifice ajutoarelor de stat.

Reglementările promovate prin acest act normativ sunt esenţiale pentru realizarea absorbţiei sprijinului financiar alocat de Uniunea Europeană pentru România din FEADR şi, implicit, pentru realizarea obiectivelor Politicii Agricole Comune şi a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5636
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1699
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9026
Gram de aur (XAU)Gram de aur427.5571

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb